Gabriel Tamaş s-a făcut „lup”: „Petrolul este un club de tradiţie!”

Publicat: 16/06/2022 | 15:42

Fundașul Gabriel Tamaș, a fost transferat de Petrolul Ploieşti, semnând un contract valabil până în 2024 cu gruparea nou-promovată în Liga 1.

La prezentarea oficială, Tamaş a declarat că îşi doreşte că îi facă fericiţi pe suporterii ploieşteni, afirmând că a ales Petrolul și datorită tradiției acestui club.

„Mi s-a părut foarte interesant proiectul de la Ploieşti şi a contat foarte mult faptul că Petrolul este un club de tradiţie, cu nişte fani extraordinari. În plus, cunosc oameni în Ploieşti cărora le place foarte mult fotbalul şi mie îmi place să fac oamenii fericiţi. La Astra i-am făcut, la Voluntari i-am făcut, acum sper să facem şi Ploieştiul fericit”, a dclarat Gabriel Tamaș.

În vârstă de 38 de ani, Gabriel Tamaş a jucat în cariera sa în străinătate la formaţiile Spartak Moscova, Galatasary Istanbul, Celta Vigo, AJ Auxerre, West Bromwich Albion, Doncaster, Watford, Cardiff City, Hapoel Haifa, iar în ţară la Dinamo Bucureşti, CFR Cluj, FCSB, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj şi FC Voluntari.

Pe lângă Tamaș, Petrolul i-a mai transferat până în prezent pe fundaşul dreapta Florin Borţa (Universitatea Craiova), pe atacantul Gheorghe Grozav (MTK Budapesta) şi mijlocaşul central Lucian Mihai Dumitriu (CS Mioveni), în lot revenind şi fundaşul Antoniu Manolache după împrumutul la CSM Reşiţa.