Gabriela Cristea, înlocuită de la cârma emisiunii: „Ești obligat să stai departe”. Cine îi ia locul

Publicat: 11/04/2023 | 19:39
Gabriela Cristea trece printr-o perioadă dificilă/ Foto: Instagram

Gabriela Cristea are parte de momente dificile din cauza unor probleme de sănătate. Cunoscuta prezentatoare TV a fost înlocuită din emisiunea „Mireasa, capriciile iubirii”. Vedeta a fost nevoită să ia o pauză de la filmări, anunțul fiind făcut chiar de ea pe rețelele de socializare!

Gabriela Cristea trece prin clipe dificile din cauza unor probleme de sănătate. Soția lui Tavi Clonda este foarte activă în mediul online, așa că a decis să-și anunțe fanii de faptul că și-a luat o pauză de la cârma emisiunii pe care o prezintă. Vedeta speră să se facă bine cât mai repede, pentru a reveni pe micile ecrane. Până atunci, în locul ei, la „Mireasa, capriciile iubirii” vine Paula Chirilă.

CITEȘTE ȘI: GABRIELA CRISTEA, DEZVĂLUIRI EMOȚIONANTE DESPRE CEA MAI GREA PERIOADĂ DIN VIAȚA SA: “MĂ GÂNDEAM DACĂ VREODATĂ VOI MAI FI OM”

”Dragilor, sunt perioade când sănătatea îți joacă feste și ești obligat să stai departe de tot și să te îngrijești. Zilele acestea traversez o astfel de perioadă, dar sper să mă refac cât mai curând și să mă întorc la întâlnirile noastre din fiecare seară de pe @antenastarsoficial la @capriciile_iubirii_oficial. Îi mulțumesc @paula_chirila pentru ajutorul oferit în aceasta perioadă și promit să mă întorc cât de curând. Vă îmbrățișez cu drag!”, este mesajul transmis de moderatoare, pe Instagram.

CITEȘTE ȘI: TAVI CLONDA RENUNȚĂ LA GABRIELA CRISTEA, IAR CANCAN.RO ARE TOATE DETALIILE: “AȘ MERGE CU O ALTĂ FEMEIE!” CARE ESTE CONTEXTUL

Gabriela Cristea, la cârma emisiunii „Mireasa, capriciile iubirii” (Foto: Facebook)

Ce mesaj i-a transmis Paula Chirilă

Paula Chirilă va prezenta pentru o perioadă emisiunea Gabrielei Cristea. După ce soția lui Tavi Clonda a făcut un anunț îngrijorător cu privire la starea ei de sănătate, colega ei de breaslă i-a transmis un mesaj emoționant: „Multă sănătate, Gabi! Fă-te bine cât mai repede, te așteptăm!!!”. 

Nu a fost singura persoană care a ținut să o încurajeze pe fosta soție a regretatului Marcel Toader. „Multă sănătate. Sa îți refaci forțele, ai nevoie”/ „Însănătoșire grabnică!”/ „Naturală,imi place,esti minunată!!!Sănătate multă!”/ „Sănătate multă și recuperare grabnică!”, au fost doar câteva comentarii ale inetrnauților.