Gabriela Firea, mesaj dur după ce s-a oprit testarea anti-COVID în școli. „Acest proiect a fost blocat doar pentru că l-am propus eu… Atâta răutate nu am văzut”

De: A. D.
Publicat: 18/05/2020 | 20:13

Gabriela Firea a anunțat că s-a renunțat la ideea efectuării de teste pentru depistarea anticorpilor COVID-19 în cabinetele şcolare. Zilele trecute Primarul Capitalei propuse această variantă care a fost întâmpinată cu un refuz din parte părinților îngrijorați.

Testele ar fi urmat să fie realizate de către personalul medical angajat în reţeaua şcolară din cadrul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), instituţie aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Însă, asociaţiile părinţilor elevilor s-au opus ideii ca testele anti-Covid să se desfăşoare în cabinetele medicale din şcoli, mai ales în condiţiile în care de la 2 iunie vor începe cursurile de pregătire a examenelor pentru elevii din clasele terminale (a VIII-a şi a XII-a). (CITEȘTE ȘI: CENTRUL CAPITALEI VA FI ÎNCHIS LA SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ. ANUNȚUL A FOST FĂCUT DE GABRIELA FIREA)

„Timpul e foarte scurt, iar şcolile nu au timp să se pregătească astfel încât să avem garanţia 100% că vor fi respectate procedurile din ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei”, a spus preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi.

„ Acest proiect a fost blocat doar pentru ca l-am propus eu”

Ca urmare a răspunsului primit, Gabriela Firea a fost nevoită să găsească alte locații pentru realizarea testelor. Nemulțumită de felul în care a fost primită propunerea ei, aceasta a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care își arată revolta față de acest lucru. (VEZI ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE GABRIELA FIREA! CINE POATE PRIMI AJUTORUL DE 500 DE LEI, OFERIT DE PRIMĂRIA CAPITALEI)

 „ Acest proiect a fost blocat doar pentru ca l-am propus eu. Din cinism și invidie. Ce se poate cu succes în întreaga lume, la noi este blocat. Am schimbat de câteva ori locațiile pentru testare. Fapt inimaginabil dar real! Este un proiect necesar sănătății populației.

Am renunțat și la ideea testării în cabinetele de medicina școlara, pe care ne angajasem să le dezinfectam. Oricum, virusul poate fi adus în școli de oricine, nu doar de „testații lui Firea”. Atâta răutate nu am văzut! Dacă s-ar aduna energia pentru lucruri pozitive și nu pentru a pune piedici, cu siguranță viața tuturor s-ar schimba în bine!”, a fost mesajul Gabrielei Firea.

Aceasta a mai anunțat că nu va renunța la ideea testării bucureștenilor și că o să găsească o altă modalitate.