Gabriela Firea solicită măsuri speciale în criza coronavirusului: ”Bucureștiul trebuie închis pentru persoanele care vin din alte țări”

Publicat: 14/03/2020 | 19:00
Gabriela Firea solicită măsuri speciale în criza coronavirusului: ”Pentru protecția bucureștenilor trebuie să acceptăm măsuri mai ferme”
Gabriela Firea – Primarul General al Capitalei – solicită măsuri mult mai ferme pentru ca bucureștenii să fie protejați de noul coronavirus. Gabriela Firea a transmis că autoritățile sunt pregătite pentru a face față situației, numai că în Capitală sosesc foarte multe persoane din ”țările problemă”, iar situația este îngrijărătoare.
Gabriela Firea a mai spus că perioada de suspendare a cursurilor trebuie prelungită până după vacanța de Paște.
”Am spus și zilele trecute, pentru protecția bucureștenilor trebuie să acceptăm măsuri mai ferme. Din punctul nostru de vedere, suntem pregătiți față acestei situații dar numărul persoanele care vin din țările problemă sunt foarte mare. În București sunt 270 de persoane în carantină, unele dintre ele așteaptă încă testele. Cred că izolarea anunțată la nivel mondial ca și măsură de prevenție nu e facultativă pentru nimeni. Nu contează că ești demnitar. Mi se pare incorect și chiar iresponsabil. Dacă nu e legal jurământul la distanță, cred că cea mai bună soluție corectă și sănătoasă este ca miniștrii să fie adaptați pentru astfel de situații, să poartă combinezoane, mască cu triplă protecție și mănuși. Nu este de glumă. Pot infecta foarte multe persoane prin această ieșire. Am solicitat închiderea școlilor, spectacolelor, teatrelor de asemenea concertelor și activităților în spații închise. Decizia s-a luat la câteva zile distanță. Este insuficientă, perioada trebuie prelungită minimum până după vacanța de Paște. Vom avea un vârf zilele următoare”, a spus Gabriela Firea la Antena 3.

”Trebuie să protejăm copiii și oamenii în vârstă”

Gabriela Firea a insistat și asupra protejării copiilor și oamenilor mai în vârstă, însă a propus și ca Bucureștiul să fie închis pentru persoanele care vin din țări străine.

”Trebuie să protejăm copiii și oamenii în vârstă. În acest moment cu persoanele din carantină din București și Ilfov facem față situației cu cele două spitale infecțioase din Capitală, sunt numere suficiente de paturi, dar la ce vine din Spania și Italia ar trebui mări acest număr.Trebuie o delimitare a accesului în Capitală. Trebuie închis Bucureștiul pentru persoanele care vin din țări străine. Fără nicio supărare, dar cred că trebuie să fie organizat transportul la județele de reședință. Nu putem pune toată presiunea pe medicii din București”, a mai declarat Gabriela Firea la Antena 3.