Gala Mari Sportivi ProSport 2023! Cârmaciul Adrian Munteanu și cei 9 canotori în care ne punem speranțe la JO de la Paris: Cătălin Chirilă, Mihăiţă Ţigănescu, Alexandru Laurenţiu Danciu, Bogdan Sabin Băitoc, Mugurel Vasile Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci

Publicat: 24/11/2023 | 12:27

Gala Mari Sportivi ProSport 2023 are loc la data de 28 noiembrie, în cadrul evenimentul urmând a fi premiați cei care au triumfat în lumea sportului în acest an și prin rezultatele lor au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Printre echipele care ne-au făcut mândri se numără și echipajul de 8+1 masculin de la canotaj.

Mihăiţă Ţigănescu, Alexandru Laurenţiu Danciu, Bogdan Sabin Băitoc, Mugurel Vasile Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu și Cătălin Chirilă – acesta este echipajul României care a ocupat locul 4 la Campionatele Mondiale de canotaj de la Belgrad. În urma acestui rezultat, echipajul de 8+1 s-a calificat la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Paris.

Băieții noștri au fost cronometrați cu timpul de 05 min 27 sec 57/100. Marea Britanie a cucerit aurul (05:24.20), Olanda a obținut argintul (05:25.23), iar bronzul a ajuns la Australia (05:26.65).

Prezentarea lotului de 8+1 masculin

Mihăiţă Ţigănescu

S-a născut la 4 februarie 1998 în Suceava, la Horodnicul de Jos. Este campion european, iar la Mondialele de Canotaj a obținut un argint. În plus, are și un argint olimpic. Aurul a fost obținut la evenimentul de patru vâsle de la Campionatele Europene de Canotaj din 2018, iar argintul la Mondialele din 2019. În 2021 a obținut argintul la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo și la Europene.

Alexandru-Laurenţiu Danciu

Născut la 31 martie 2023 la Petroșani, Alexandru a ieșit în evidență încă din perioada junioratului. În 2017 a câștigat medalia de argint la Campionatul European pentru juniori de la Krefeld (Germania) în barca de 8+1. Un an mai târziu la Mondialele de juniori de la Racice (Cheia), la doi rame (2-), alaturi de Florin Arteni-Fintinariu, a produs una dintre marile surprize ale competitiei, terminand proba pe primul loc. Romanii s-au impus in finala in fata germanilor Elias Kun si Jasper Angl, medaliati cu bronz in 2017, care au trecut linia de sosire pe pozitia a doua si a campionilor en-titre, fratii gemeni Patrik si Anton Loncaric din Croatia, clasati pe locul 3. In ziua care a precedat finala gemenii Loncaric stabilisera un nou World Best Time de juniori.

Bogdan Sabin Băitoc

Este legitimat la CS Rapid și multiplu medaliat. A cucerit argintul la Cupa Mondială din 2019 (M8+), dar și la Campionatele Europene U23 din 2020 (BM8+). Sportivul a concurat și la Regata Internațională Memorial Paolo d’Aloja cu România, unde a obținut locul 3 pe națiuni, în aprilie 2023.

Mugurel Vasile Semciuc

Împlinește 26 de ani la 24 ianuarie 2024. S-a născut în Suceava și este medaliat cu argint olimpic și argint la Campionatele Mondiale de Canotaj din 2019. În 2021 a luat argintul la Campionatele Europene și la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În 2023 a obținut locul 1 la Campionatele Europene Bled, Slovenia, în proba de opt rame cu cârmaci (8+).

Marius Cozmiuc

A luat viață la 7 septembrie 1992 la Suceva și are nenumărate medalii. La Campionatele Mondiale rezervate sportivilor sub 23 de ani, la patru rame (4-), a cucerit medalie de aur, în 2013, și de bronz, în 2014. In 2013, la Campionatele Mondiale de seniori de la Sevilla (Spania), a obținut medalia de argint, la 4-.

În septembrie 2015, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Aiguebelette (Franta), România a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016, la 4-. În 2022, Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan au devenit primii canotori români campioni mondiali în proba masculină de dublu rame.

Medaliile lui Marius Cozmiuc: 2 de aur (Campionatele Europene din 2020 și 2022), 6 de argint (Campionatele Europene din 2012, 2013, 2017, 2019, la Mondialele din 2018 și la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020). Un bronz a câștigat la Europenele din 2018 de la Glasgow – dublu rame.

Sergiu Bejan

S-a născut la 18 noiembrie 1996 în Suceava și e pasionat de fotografia de peisaj. În 2022 a obținut cea mai bună performanță: medalia de aur la Campionatele Mondiale de la Racice. De-a lungul carierei a mai câștigat un aur la Campionatele Europene din 2022 de la Munchen, trei medalii de argint la Europnele din 2020, 2021 și 2023, iar în 2018 a obținut bronzul la Glasgow. La Memorialul Paolo D’Aloja din Italia a obținut 3 medalii de aur în luna aprilie din 2022.

Sergiu cochetează cu sportul încă din clasa a 8-a când juca handbal în echipa școlii, însă între timp a descoperit canotajul și s-a îndrăgostit rapid de el.

Ştefan Berariu

A văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1999 în Dumbrăveni, Suceava. A devenit campion european, dar este și medaliat cu argint olimpic și argint la Campionatele Mondiale. El a câștigat aurul la evenimentul de patru vâsle la Campionatele Europene din 2018 și argintul la Campionatele Mondiale din 2019.

Florin Lehaci

Pentru că Suceava e locul de unde provin majoritatea campionilor, iată că și Florin tot acolo s-a născut. Mai exact, în Câmpulung Moldovenesc. Florin Lehaci a devenit un nume care s-a impus rapid în canotajul românesc și în cel mondial. A câștigat medalia de bronz la Europenele din 2022 în barca de 4 rame. Tot la Europene, în barca de 8 plus 1, Florin avea să câștige două medalii de argint.

Florin provine dintr-o familie unde canotajul e ca o religie. Sora lui, Ionela, este deja un nume despre care se vorbește cu respect la nivel mondial. Cumnatul, Marius Cozmiuc, este vicecampion olimpic și medaliat cu aur la Europene și Mondiale. Din familie face parte și soția Maria Tivodariu, multiplă medaliată cu aur la Europene și Mondiale, în barca de 8 plus 1. În timpul liber pe care-l are în cantonament, în afara cititului sau a plimbărilor pe care le face împreună cu Maria, Florin nu scapă nici un meci al echipei lui favorite, Real Madrid.

Adrian Munteanu

S-a născut la Orșova la 13 octombrie 1997 și a devenit omul-cheie al bărcilor de 8 plus 1 feminin și masculin. Cârmaciul român a obținut medalia de aur la Campionatele Europene de la Munchen din 2022, are trei medalii de argint la Europenele din 2020, 2021 și 2023. O medalie de bronz a câștigat-o la Campionatele Europene de la Glasgow din 2018.

Marea pasiune a lui Adrian Munteanu o reprezintă motocicletele. Totodată este membru al comunității auto Lowforce! Și urăște fotbalul! Până a ajunge la canotaj, Adrian Munteanu a practicat o mulțime de alte sporturi, printre care baschet, handbal, taekwando, karting și breakdance.

Prezentarea lui Cătălin Chirilă

Născut la 11 mai 1998 în Tulcea, Cătălin Maxim Chirilă este campion mondial și european la C1-1000 m și vicecampion mondial C1-500 m. A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2020 în cursa de C2-1000 m, unde a obținut locul 5.

Cătălin Chirilă a început să practice canoe la vârsta de 14 ani, inițial pe lacul Ciuperca. A fost junior la Clubul Sportiv Municipal „Danubiu” din Tulcea. În 2012, doi antrenori, Adina Cuculici și Ionuț Manolache, l-au selectat pentru echipa lor, marcând astfel debutul său în canotaj.

În 2022, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Halifax, din Canada, a cucerit prima medalie la canoe pentru România după cinci ani, argint la C1 – 500 m, și primul aur pentru România după 36 de ani la C1 – 1000 m. În 1986, Aurel Macarencu cucerise ultimul aur mondial la canoe pentru România la C1 – 1000 m.

În octombrie 2019, a fost inclus în „Samurai 2020”, programul de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a XXXII-a ediției de vară a JO Tokyo 2020.

Echipajele României, așteptate la Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă”

Barca de 8+1 masculin s-a numărat printre cele 11 echipaje românești calificate la Jocurile Olimpice de anul viitor. Atât sportivii de la 8+1, cât și ceilalți, au fost primiți la Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă”, de conducerile Agenției Naționale pentru Sport și Comitetului Olimpic și Sportiv Român, la întoarcerea de la Campionatele Mondiale de la Belgrad din septembrie 2023. Cinci medalii am obținut la Mondiale: două de aur, una de argint și două de bronz.

„Obiectivul Federaţiei Române de Canotaj a fost să califice cât mai multe echipaje, nu neapărat câştigarea de medalii. Sunt şi fericită, şi mulţumită, şi împlinită… am trecut prin toate stările la aceste Mondiale, de la agonie la extaz. Ca rezultate, a fost o ediţie foarte reuşită, însă problemele întâmpinate au fost multe, cu cazarea, cu masa, cu neacomodarea sportivilor şi alte mici neajunsuri. Dar sportivii noştri la aceste Mondiale au fost nişte eroi, cu adevărat nişte eroi. Au fost la start în fiecare zi sărind de la o probă la alta, pentru că am fost singura ţară de la Mondiale care am dublat. Sunt aşa de fericită de ceea ce am trăit acolo încât îmi e foarte greu să descriu în cuvinte”, a spus Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport.

România a calificat unsprezece echipaje la Jocurile Olimpice de la Paris:

  • dublu rame feminin: Roxana Anghel şi Ioana Vrînceanu
  • dublu rame masculin: Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan
  • dublu vâsle feminin: Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar
  • dublu vâsle masculin: Ciprian Tudosă şi Florin Arteni
  • dublu vâsle feminin, categorie uşoară: Ionela Cozmiuc şi Mariana Dumitru
  • patru rame feminin: Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Amalia Bereş şi Magdalena Rusu
  • patru rame masculin: Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Florin Lehaci
  • patru vâsle feminin: Emanuela Ciotău, Andrada Moroşanu, Cristina Druga şi Patricia Cireş
  • patru vâsle masculin: Mihai Chiruţă, Andrei Cornea, Ioan Prundeanu şi Florin Enache
  • opt plus unu feminin: Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş. Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Victoria-Ştefania Petreanu
  • opt plus unu masculin: Mihăiţă Ţigănescu, Alexandru-Laurenţiu Danciu, Bogdan-Sabin Baitoc, Mugurel Vasile Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu.