Game of Thrones, la Sibiu. Aceasta este nunta ”copiată” din serialul momentului!

De: Cancan
Publicat: 24/07/2017 | 17:10

Harry şi Stela Schuster sunt tinerii are au ales ca temă pentru nunta lor celebrul serial cu milioane de fani din toată lumea iar întreaga poveste a fost publicată de oradesibiu.ro. ”Amândoi suntem fani ai acestui serial, aşa că ne-am dorit ca nunta noastra să fie inspirată din el. Este un început bun de viaţă în doi”, spune Hary Schuster.

Mirii pun la cale de ceva timp nunta-serial, şi au gândit totul în cel mai mic detaliu. ”Încă de la intrare oaspeţii sunt introduşi în atmosfera serialului. Chevaletul pe care sunt trecute locurile la mese arată ca harta ţinutului Westeros”, dezvăluie Harry.

Meniurile nu sunt nici ele în stilul celor clasice, ci sunt personalizate cu emblemele casele majore din Westeros: Lannister, Stark, Tyrell, Baratheon, Tully, Arryn, Greyjoy, Targaryen, Martell. Paharele mirilor au fost inscripţionate cu citatele lui Khal Drogo si Daenerys Targaryen. Aranjamentele de pe mese nu puteau fi altfel decât foarte asemănătoare cu cele din ”Games of Thrones”, cu punctul central pe sfeşnicele de sticlă. Casa Lannister, cea care deţine puterea în acest moment în serial este reprezentată la nunta din Sibiu prin bannerele care au ”îmbrăcat” sala.

The Iron Throne – atracţia nunţii

Punctul de atracţie al nunţii soţilor Schuster este replica Tronului de Fier din ”Gamens of Thrones”. Şi are şi o poveste: ”Am făcut rost de materiale din Canada. Tronul este realizat din aproape 1.000 de săbii, făcute dintr-un fel de zăpadă artificială. Are cam 30 de kilograme. Împreună cu unchiul şi verişoara mea am lucrat la el cam două săptămâni. Doar că atunci când a trebuit să îl aducem la sală am realizat că nu încăpea în niciunul din cele trei lifturi. Aşa că a trebuit să îl desfacem şi să îl refacem în sala de nuntă. L-am terminat cu câteva ore înaintea petrecerii”, povesteşte Harry.

Eu am ajutat cu vopsitul si invechitul. A trebuit sa-l facem sa arate foarte vechi, pentru ca asa cu toate culorile arata foarte nou. A fost mult de lucru dar merita. Am printat foarte multe capturi de ecran si ne-am chinuit sa facem toate sabile… Am facut tot ce am putut in doua saptamani’’, a povestit Gerry, verisoara mirelui.

Mirii au încercat primii tronul de fier

După ”încoronarea” mirilor invitaţilor le-a fost permis să se fotografieze pe replica tronului. ”Noi am fost primii cei care am urcat pe tron, apoi supuşii au avut şi ei voie să îl încerce, pentru că e o zi specială”, se amuză Harry. Şi aşa photo-book-ul nunţii va fi unul deosebit, în care toţi cei care apar în el poartă şi o replică a coroanei regale a celor 7 ţinuturi. Tinerii însurăţei au venit în faţa invitaţilor pe ritmurile melodiei-genric a serialului, iar tăierea tortului s-a făcut pe aceleaşi ritmuri.