Gazele se ieftinesc! Au atins cel mai scăzut nivel înregistrat de la mijlocul lunii iunie

Publicat: 19/10/2022 | 11:33

Vești bune pentru români. Gazele au început să se ieftinească. Preţurile de referinţă, pentru Europa, au continuat să scadă, iar marți au atins cel mai scăzut nivel înregistrat de la mijlocul lunii iunie.

Potrivit specialiștilor, principalii factori ce au dus la ieftinire sunt temperaturile destul de ridicate, dar și oferta în creștere, mai ales de gaze naturale lichefiate.

CITEȘTE ȘI: ȚARA ÎN CARE STATUL LE VA PLĂTI CETĂȚENILOR FACTURA LA GAZE. CUM AU AJUNS AUTORITĂȚILE LA ACEASTĂ IDEE

La hub-ul de gaze TTF din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotațiile erau în scădere marți, la ora prânzului. Prețul a ajuns la 116,5 euro pentru un megawatt-oră, cel mai scăzut nivel înregistrat de la mijlocul lunii iunie și până acum.

„Intenția este de a aduce mai multă liniște în piață, și asta, în mod implicit aduce, oricum, cred eu, o tendință de calmare, dar prețurile sunt pe scădere, pentru că rezervele, depozitele în Europa sunt pline, și pentru că vremea e destul de blândă. Chiar și fără aceste măsuri, în mod natural, scăderea prețului gazului din ultima perioadă a dus la o temperare, am văzut, 200-300 euro/mwh, mult sub ce am văzut acum câteva luni, de 500-600 de euro.”, a declarat Claudiu Cazacu, specialist în energie.

Românii beneficiază de prețul plafonat la gaze

Ministrul Virgil Popescu a declarat faptul că statul va ajuta românii să-și plătească facturile la gaze, impunând un preț pentru distribuitori. Pentru gazele naturale, prețul unic rămâne de 31 sau de 37 de bani pe kilowatt, în funcție de categoria de apartenență.

Ordonanța prevede faptul că va rămâne acest plafon de consum, până la finalul lunii august din anul 2023. După cum scrie în actul normativ, plafonarea prețurilor se aplică astfel:

a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;

b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică.