„Gemenii” Alibec și Budescu blocați la Giurgiu: „Nu va pleca niciunul până în vară!”

Publicat: 21/12/2019 | 10:04

Astra Girugiu a învins cu 3-1 Academica Clinceni în ultimul meci pe care l-a susținut în Liga 1 în acest an și a revenit pe primul loc în clasament.


Dortmund EȘUEAZĂ pe terenul lui Hoffenheim! Leipzig și Bayern pot PROFITA!


Fără Budescu, responsabil cu spectacolul a fost Denis Alibec, „vedeta” marcând un gol și trecându-și în cont și două assist-uri.

La finalul partidei care i-a readus pe giurgiuveni în frunte Ligii 1, patronul Astrei, Ioan Niculaie, a declarat că se va opune în această iarnă plecării „gemenilor” Denis Alibec și Costantin Budescu, dând asigurări că va face toate eforturile pentru ca cei doi să rămână la Astra iar echipa să se lupte cu șanse reale la titlul de campioană în acest sezon.

„Eu nu cred că va pleca niciunul până în vară. Eu cel puţin nu voi fi de acord. Am o relaţie mai mult decât prietenească nu numai cu principalii jucători, dar în mod deosebit cu Alibec, cu Budescu, cu Tamaş”, a declarat Ioan Niculae.

Ba mai mult, finanțatorul Astrei a afirmat că va întări în iarnă echipa pentru a reuși să se batăă la titlu.

„Se vor face cel puţin două transferuri importante în iarnă. Sperăm să întărim şi mai mult partea ofensivă. Mai avem nevoie şi de un jucător la mijloc. Doi dintre trei îi ştim. Unul şi-a dat acceptul, dar să vedem condiţiile financiare. Al doilea vrea să vină, dacă îl lasă clubul, pentru că încă depinde de club. Români. Unul singur e străin, dar nu străin de România. E cu paşaport de România. Vom avea un cuvânt greu de spus în lupta la titlu cu aceste transferuri”, a conchis Ioan Niculae.

În urma acestui rezultat, Astra Giurgiu a trecut pe primul loc cu 43 de puncte. CFR Cluj are 41 de puncte şi ocupă locul 2, urmată de Universitatea Craiova, cu 37 de puncte, şi FCSB, 36 de puncte, „roș-albaștrii” având și un meci mai puțin disputat.

Academica Clinceni rămâne pe locul 12, de baraj, cu 20 de puncte, la egalitate cu FC Hermannstadt, de pe locul 13, retrogradabil, care nu a evoluat în această etapă.