George Bush, internat de urgență în spital, la o zi după ce soția lui a fost înmormântată! VIDEO

Publicat: 24/04/2018 | 11:46
George Bush a ajuns de urgență la spital

George Bush, fostul președinte american, a ajuns la spital duminică. Ar fi vorba de o infecție care a ajuns în sânge. Bush (93 de ani) a fost internat la doar o zi după ce soția lui, Barbara, fusese înmormântată.

Potrivit lui Jim McGrath, Bush „răspunde la tratamente şi pare că se reface”. El este internat la spitalul metodist din Houston, în statul Texas, din cauza unei infecţii care a ajuns în sânge, a precizat purtătorul de cuvânt.

George Bush, al cărui mandat la Casa Albă a durat din 1989 până în 1993, este cel mai în vârstă fost preşedinte american în viaţă. Barbara Bush, care i-a fost soţie timp de 73 de ani, a decedat marţea trecută, la 92 de ani. Fiul lor cel mai mare, George W. Bush, a fost şi el preşedinte al SUA, din 2001 până în 2009.

Barbara a murit la 92 de ani

Barbara Bush a murit marţi, la vârsta de 92 de ani. Soţia fostului preşedinte al SUA George Bush avea 92 de ani. Anunţul trist a fost făcut chiar de familia ei.

Barbara Bush a murit după o lungă suferință. Aceasta a fost un personaj unic în istorie, care şi-a văzut atât soţul, cât şi un fiu la Casa Albă. Ea a fost soţia celui de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite, George Herbert Walker Bush (1989-1993) şi mama celui de-al 43-lea, George Walker Bush (2001-2009). Abigail Adams, soţia preşedintelui John Adams (1797-1801) a murit înainte de alegerea ca preşedinte a fiului ei, John Quincy Adams (1825-1829).

Barbara şi George Bush senior aniversaseră în ianuarie 73 de ani de căsnicie. Cei şase copii ai lor au preluat de la tată porecla dată cu afecţiune mamei: „vulpea argintie”. În spatele imaginii ei cu părul complet alb se ascundea o apărătoare înverşunată a familiei, reaminteşte Reuters.

„Va rămâne multă vreme în amintiri pentru devotamentul ei faţă de ţară şi familie, pe care le-a servit în egală măsură la fel de neabătut”, au comunicat preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi soţia sa, Melania, conform agerpres.ro.

Barbara Bush – biografie

Născută în 8 iunie 1925, Barbara Pierce a copilărit în Rye, statul New York. În 1941 şi-a întrerupt studiile la colegiul Smith şi s-a logodit cu viitorul preşedinte George Bush, pe atunci aviator în forţa aeriană a marinei SUA, care primise o permisie în timpul celui de-al doilea război mondial.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult