Germania U21 – Romania U21. Ce televiziune transmite LIVE meciul

De: Cancan
Publicat: 27/06/2019 | 16:04

România U21 va juca azi în semifinalele EURO 2019 contra Germaniei U21. Partida va fi în direct de la ora 19:00 pe TVR 1 și TVR HD.

Meciul se va disputa la Bologna, pe stadionul „Renato Dall’Ara”, iar în tribune se anunță aproximativ 20.000 de fani români.

Partida stârnește un interes uriaș și pentru românii din întreaga lume, care vor urmări partida la televizor. FRF a anunțat că meciul va fi în direct în 32 de țări, printre care Spania, Italia, Franța, SUA, Anglia sau Portugalia.

Interesul este mare și pentru suporterii care vor să trăiască momente unice pe stadion. Iar datorită acestui fapt, organizatorii au decis azi să deschidă și cea de-a doua peluză, ca urmare a cererii foarte mari de bilete. Tichetele se vând într-un ritm alert, fiecare sector ocupându-se rapid.