Gest impresionant al unui poliţist. A văzut un bărbat căzut pe marginea drumului şi a intervenit imediat. Ce s-a întâmplat apoi

De: Cancan
Publicat: 03/03/2017 | 16:52

Povestea a fost făcută publică în această vineri, chiar de către Poliţia Română, iar într-un timp cât se poate de scurt a fost distribuită de către internauţi pe Facebook. Din câte se pare, totul s-a întâmplat la finele lunii februarie, în localitatea Pleniţa din judeţul Dolj, iar eroul este agentul şef adjunct de Poliţie, Bongiu Gheorghe.

„Poliţistul a oprit autospeciala, a coborât din autoturismul de serviciu şi fiindcă bărbatul nu se putea ţine pe picioare, colegul nostru l-a ajutat şi l-a condus de urgenţă la cea mai apropiată unitate medicală, unde i-a fost acordat primul ajutor. Astfel, viaţa acestuia a fost salvată, ulterior poliţistul aflând că bărbatul de 54 de ani avea o semipareză pe partea stângă, fiindu-i astfel imposibil să se repună singur pe picioare“, a fost mesajul care i-a impresionat pe internauţi.

Bărbatul a fost salvat de către omul legii