Gestul de solidaritate al angajaţilor Teatrului de Stat Constanţa! Au donat 10% din salariu pentru a cumpăra materiale de protecție cadrelor medicale

De: A. D.
Publicat: 15/04/2020 | 20:33

Angajații Teatrului de Stat Constanţa au făcut un gest de solidaritate și au donat 10% din salariul lor pentru a achiziționa materiale de protecție, pentru cadrele medicale din Spitalului Judeţean Constanţa. Banii au fost folosiți pentru a cumpăra măşti de protecţie, halate chirurgicale şi igienizant de mâini.

Donațiile au fost făcute de angajații Teatrului de Stat Constanţa din toate departamentele – actori, directori, muncitori, plasatori de bilete, casieri și contabili. Cei 10% din salariile acestora au fost suficienți pentru a cumpăra 600 de măşti de protecţie KN95 (FFP2), 360 de halate chirurgicale sterile și 40 de litri de igienizant de mâini (70% alcool). (CITEȘTE ȘI: STRIGĂTUL DE AJUTOR AL CADRELOR MEDICALE DIN CONSTANȚA: ”AVEM NEVOIE DE SPAȚIU DE CAZARE PENTRU REPAUSUL ÎNTRE TURELE DE LUCRU, LUNGI ȘI EXTREM DE SOLICITANTE”)

Chiar daca salariile angajaților nu sunt mari, gestul lor este lăudabil și ar trebui luat drept exemplu. În această perioadă fiecare persoană ar trebui să se implice activ în lupta împotriva virusului COVID-19 și să respecte toate regulile impus pentru combatere răspândirii acestuia. (VEZI ȘI: TOȚI OAMENII DIN ROMÂNIA TREBUIE SĂ AFLE! RECOMANDĂRILE PRIVIND CONDUITA DE PREVENȚIE A INFECTĂRII CU NOUL CORONAVIRUS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE)

Potrivit Forbes, miercuri, materialele au fost donate cadrelor medicale ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa.

În Constanța, numărul persoanelor testate pozitiv la COVID-19 este în creștere. În prezent au fost înregistrate 163 de cazuri de persoane contaminate cu noul virus.