Gestul făcut de un bărbat pentru a-și salva fiul de 5 ani! Micuțul s-a născut cu o boală rară

Publicat: 19/01/2023 | 14:45
Un tată și-a salvat fiul, după ce i-a donat un organ. Sursă: Pixabay

Un băiețel din Italia, în vârstă de cinci ani, a primit o nouă șansă la viață. Tatăl lui i-a donat o bucată de plămân. Micuțul s-a născut cu o boală rară, iar bărbatul a vrut să facă totul pentru el, pentru a putea fi bine. Iată povestea emoționantă mai jos, în articol.

Un bărbat din Italia a făcut un gest care a emoționat întreaga comunitate din Bergamo. Din dorința de a salva viața fiului său, bărbatul a decis să îi doneze o bucată de plămân. Micuțul lui s-a născut cu o boală rară, și anume cu anemie mediteraneană (talasemie). Este o boală a sângelui care a necesitat și un transplant de măduvă osoasă.

Vezi și A FOST FĂCUTĂ O NOUĂ DESCOPERIRE ÎN LUPTA CU BOALA NEMILOASĂ – CANCERUL. IATĂ DESPRE CE ESTE VORBA

Operația a durat 11 ore

În data de 17 ianuarie 2023, cei doi au intrat în sala de operație. A fost o premieră pentru medici, pentru că a fost prima oară când a fost efectuat un transplant pulmonar de la un donator viu. Operația, care a durat 11 ore, a avut loc într-un spital din Bergamo, la ASST Papa Ioan al XXIII-lea.

Operația a fost efectuată de două echipe de chirurgi, fiind asistate și de personalul tehnic și medical al secțiilor de Anestezie și Resuscitare. După ce procedura medicală a avut loc, bărbatul și fiul său au rămas internați în spital. Medicii urmăresc evoluția sănătății lor. Față de băiețelul în vârstă de 5 ani, doctorii sunt rezervați, însă speră ca evoluția postoperatorie să fie în regulă, iar transplantul pulmonar care a fost efectuat să fie „acceptat” de sistemul imunitar al micuțului, arată rotalianul.com.

„Raritatea extremă a acestor cazuri și limitările tehnice ale transplantului viu, în cazul plămânului, nu fac din acesta o opțiune terapeutică ușor de aplicat. (…) Intervenția marchează un pas important pentru spitalul nostru într-un parcurs de creștere de aproape 40 de ani de activitate de transplant”, a transmis medicul Michele Colledan.

Citește și VALERIA A MURIT LA DOAR 27 DE ANI, DIN CAUZA UNEI BOLI CARE A RĂPUS-O ÎN DOUĂ SĂPTĂMÂNI! FAMILIA TINEREI ACUZĂ MEDICII DE MALPRAXIS

Sursă foto: Pixabay