Gestul incredibil făcut de Primăria din Botoșani. Au baricadat cu pământ și beton o șosea

Publicat: 29/04/2022 | 22:22
Drumul din Botoșani. Sursă foto: Monitorul de Botoșani

Primaria din Botoșani a ridicat o baricadă imensă care să protejeze un drum asfaltat recent. Motivul invocat de edili a fost că nu doresc ca TIR-urile să strice lucrarea. Poliția a amendat ideea riscantă pe care au pus-o în practică.

În comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, a avut loc o întâmplare care a devenit virală. Edilii au decis să baricadeze un drum abia asfaltat pentru a limita trecerea vehiculelor care au peste 7,5 tone. Conform spuselor oficialilor, drumul nu ar fi făcut pentru circulația camioanelor și ar putea fi stricat.

„Aici e un drum comunal, pe care trebuie să circule maşinile până în 3.5 tone. S-a deviat traficul pentru maşinile până în 3.5 tone. Şi ei n-au respectat. Nu s-au luat măsuri şi din cauza asta s-a ajuns la…”, a spus Tipu Dănuţ, viceprimar. (CITEȘTE ȘI: Statul a vândut un teren din București de 14 milioane de euro. Proprietarul vrea să facă un complex de lux, iar prețurile nu vor fi pentru oricine)

Și-au luat amendă pentru că au baricadat drumul din Botoșani

Viceprimarul a spus că această decizie a fost luată deoarece mașinile mari nu respectau semnele de circulație și stricau drumul. Oficialul a precizat că a încercat să ia legătura cu autoritățile, dar sesizările nu au fost luate în considerare. Cu toate acestea, Primăria a primit o amendă pentru gestul nefiresc, pe care doresc să o conteste. 

Uitaţi, dacă ne uităm și pe partea aia, totul este crăpat, lateralele. Mașinile mari dădeau…pe aici așa, de exemplu, crapaturile toate, de la tonaj. Sunt indicatoarele puse, ca e interzis. Dar ei intrau pe interzis. (…)S-au făcut în repetate rânduri adrese la inspectoratul de Poliție și la Poliția Rutieră Botoșani, ca sa se ia măsuri că șoferii nu respectă regulile de circulație, nu respectă indicatoarele care sunt. Inclusiv Politia Locala, a noastra, de la comună și Poliția Rutieră nu a luat măsurile necesare”, a adăugat viceprimarul. (CITEȘTE ȘI: S-a dat startul la fonduri europene. Cine poate primi până la 120.000 de euro)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult