Gestul uriaș făcut de un polițist din Slatina, în prima zi de școală! A chemat o familie, a deschis portbagajul, iar ce a urmat a uimit România!

Publicat: 10/09/2018 | 17:42

Polițistul Viorel Teacă, voluntar al Crucii Roșii, știe că un ajutor, oricât ar fi de mic, contează enorm atunci când este vorba despre o familie nevoiașă. A oferi sprijin semenilor, atât prin natura meseriei sale, cât și prin gesturi pe care le face din postura de ”om cu suflet”, reprezintă pentru el un mod de viață. Azi a oprit mașina de poliție, a coborât, apoi a oferit unui copil o pereche de adidași și un tricou. 

L-am rugat pe polițistul Viorel Teacă să ne spună câteva cuvinte și să ne explice motivele care îl determină să facă astfel de gesturi. Ne-a spus că tocmai gătea o mâncare de fasole atunci când a sunat telefonul. ”Pentru fetiță. Trebuie să vină fetița de la școală. O ia soția”…

”Sunt voluntar al Crucii Roșii, iar a ajuta semenii este ca un fel de a doua îndeletnicire pentru mine. Vedeți dumneavoastră, de când ne naștem, din primele clipe ale vieții și până la bătrânețe, tot copii suntem. Oamenii mă întreabă de ce fac astfel de gesturi… Pentru că așa simt. Vreau să ajut. De Paște, de Crăciun, cu prilejul altor sărbători, alături de colegii de la Crucea Roșie sau singur. Suntem imparțiali, încercăm să îi ajutăm pe cei care au nevoie. Sunt mulți, nu reușim întotdeauna…”

Viorel Teacă, polițist în Slatina, a lucrat în trecut și ca asistent medical, ajutând copii sau bătrâni aflați în suferință.

”Problema noastră e că nu avem încredere în noi. Sunt oameni care nu înțeleg aceste gesturi, care cred că nu doresc decât să ies în evidență. Unii înjură. Alții aplaudă. Sunt mulți indiferenți. Dar depinde de noi dacă va câștiga binele sau va câștiga răul. Trebuie să mergi înainte, să nu te lași doborât de eventualele eșecuri”,  a mai spus Viorel Teacă.