Ghinion pentru un bărbat din Târgoviște. A încercat să intre în taxi, dar a fost lovit de un alt șofer. Ce făcuse cu doar câteva clipe înainte de accident

Publicat: 16/08/2022 | 12:16
Sursă foto: Facebook

Zi cu ghinion pentru un bărbat din Târgoviște, în vârstă de 64 de ani. Acesta se întorcea de la ziua surorii sale, în Dâmbovița, iar în momentul în care a încercat să ajungă în taxi, a fost lovit de un alt șofer.

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din Târgoviște se întorcea de la ziua surorii sale, iar, în momentul în care a traversat DN71, a fost lovit de un alt șofer. Bărbatul a ajuns la spital cu răni grave la picioare.

Accidentul s-a produs în zona localității Ulmi, pe DN71, Târgoviște – București. Bărbatul de 64 de ani a ieșit de pe strada pe care locuiește sora acestuia și s-a îndreptat spre un taxi. În momentul în care acesta a traversat Drumul Național, a fost izbit violent de un autoturism. Șoferul care se afla la volan a mărturisit că nu l-ar fi observat pe bărbat și, mai mult decât atât, că ar fi apărut de nicăieri. Martorii spun că bărbatul de 64 de ani ar fi fost evitat de un alt autoturism, cu doar câteva secunde înainte să fie lovit.

Vezi și GRAV ACCIDENT RUTIER, PRODUS ÎN ACEASTĂ DIMINEAŢĂ! S-A ACTIVAT PLANUL ROŞU DE INTERVENŢIE

Bărbatul a fost lovit în timp ce se grăbea să ajungă la taxi

Bărbatul, care se întorcea de la ziua de naștere a surorii sale, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. Acesta a suferit mai multe fracturi. De asemenea, avea și o alcoolemie de 0,84. În acest sens, oamenii legii au deschis un dosar penal.

Sora bărbatului a declarat faptul că a fost sunat de o vecină, imediat după ce acesta a fost lovit pe DN71: ”A plecat de la mine şi nu a trecut mult şi m-a sunat vecina că să vin încoace că l-a călcat maşina pe fratele meu. Pe aici nu se uită nimeni cum merge cu maşina. Consumase ceva alcool, dar puţin, nu aşa ca să fie beat”.

În plus, și șoferul care l-a lovit violent a declarat că bărbatul a apărut de nicăieri, arată Adevarul.ro: ”A ieşit direct de pe partea cealaltă, din sens opus. Nişte fete, care veneau de pe sens opus cu maşina, l-au evitat şi a ieşit direct în faţa mea. Pur şi simplu a ieşit în faţă”.