Gianina Beleagă și Ionela Cozmiuc privesc cu optimism spre viitor

Publicat: 04/09/2020 | 13:40

Gianina Beleagă şi Ionela Cozmiuc formează actuala echipă de aur a României la canotaj feminin. Împreună au câştigat medalii de aur la dublu vâsle categoria uşoară, la Campionatul Mondial de Tineret de la Plodviv ȋn 2017 şi la Campionatul Mondial de Seniori de la Sarasota-Bradenton, au participat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016 şi s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021.

Cele două campioane mondiale la canotaj se află ȋn topul sportivilor premiaţi de Fundaţia Alexandrion pentru rezultate extraordinare, ȋn cadrul Galei Trofeelor Alexandrion. Gianina şi Ionela au ȋn continuare obiective măreţe, cum ar fi titlul de campioane olimpice, pentru care se antrenează din greu şi spun că relaţia lor s-a ȋmbunătăţit după perioada de izolare. Și asta pentru că au ȋnvăţat să fie mai flexibile şi au devenit mai liniştite.

„Lucrurile sunt mai bune, barca parcă ne merge mai repede, suntem mai echilibrate şi psihic şi fizic şi asta clar ne ajută ca echipă”, a spus Gianina Beleagă ȋntr-un interviu acordat Fundaţiei Alexandrion.

Aflate ȋn cantonament, la Snagov, ele au continuatsă se antreneze la fel de intens şi ȋn perioada ȋn care au fost nevoite să stea acasă, folosind ergometrul şi aşteaptă cu nerăbdare Campionatele Europene din octombrie, pentru că ȋşi doresc să simtă din nou adrenalina competiţiei, de care nu au avut deloc parte anul acesta.

„Am momente ȋn care, chiar şi de când m-am ȋntors ȋn cantonament, nu visez cursele, ȋnsă visez că sunt la concurs, că trăiesc adrenalina aceea, lucru care mi-a lipsit anul acesta, nu am avut deloc competiţii. Sperăm să se ţină Campionatul European ȋn toamnă şi să simţim din nou fiorii concursului”, a spus Ionela Cozmiuc.