Gicu Grozav, sigur de victorie la Botoșani: „Locul nostru nu este unde suntem acum, ci mai sus!”

Publicat: 08/10/2018 | 12:38
Gicu Grozav, noul număr 7 al roș-albilor, este convins că echipa din Ștefan cel Mare va câștiga în această seară la Botoșamni și va începe cu dreptul a doua sa aventură la Dinamo, iar „câinii” se vor califica în play-off la finalul sezonului.

„Sunt fericit că am revenit aici unde m-am simţit foarte bine. Sunt puţin în urmă cu pregătirea, dar o să trag tare la antrenament să-mi revin. Eu sunt ferm convins că locul nostru nu este unde suntem acum, ci mai sus. Eu vreau din tot sufletul să demonstrăm asta pe teren. Mă bucur că mă aflu aici şi sper să facem lucruri frumoase împreună. Eu sper cât mai curând să ajung la naţională, poate în noiembrie. Vreau să-mi regăsesc ritmul de joc, să joc constant bine şi apoi vom vedea ce va fi. Eu am spus mereu că nu aş putea să merg la Steaua pentru că nu aş dormi liniştit. În ţară pot să joc la trei echipe şi cam atât. Dinamo a fost clar prima opţiune în ţară. În primă fază mi-am dorit să rămân în străinătate, dar nu am găsit varianta cea mai bună. Am refuzat 2-3 oferte şi aşa s-a ajuns la Dinamo. Dacă nu se rezolva transferul la Dinamo, probabil că aş fi mers şi în Liga a II-a. Nu vreau să fac o comparaţie cu echipa de acum patru ani. Eu am încredere în această echipă, are potenţial şi sper să ieşim din această pasă mai puţin bună. Sunt ferm convins că locul nostru este în play-off, nu în play-out. Am o clauză de reziliere, dar nu vreau să mă gândesc la asta acum, abia am venit, mă voi concentra la maximum să dau tot pentru Dinamo”, a declarat Gheorghe Grozav înaintea duelului din Moldova.

Duelul FC Botoșani- Dinamo va avea loc în această seară de la ora 21:00 și va fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.