Gigi Becali, intolerant cu propriii angajații lui: “Nimeni de pe lângă el nu mai înjură și nu se mai parfumează”

Publicat: 31/01/2023 | 12:32

Gigi Becali s-ar fi schimbat radical în ultimele luni, potrivit lui Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor. Milionarul nu ar mai înjura de foarte mult timp și, în plus, i-ar fi somat pe cei care se află în anturajul lui să-i urmeze exemplul.

Reacția lui Meme Stoica a venit după ce, în presă, a apărut informația că Gigi Becali ar fi făcut o criză de nervi după meciul pierdut de FCSB cu Farul Constanța, când i-ar fi înjurat pe managerul general al clubului și pe antrenorul Mihai Pintilii.

(NU RATA: CUM S-A “BĂTUT” GIGI BECALI CU ANAF-UL PENTRU O DATORIE DE 350.000 DE EURO. MAGISTRAȚII AU DECIS CĂ…)

Mihai Stoica susține că nu este nimic adevărat și că Gigi Becali este alt om de câteva luni, impunându-le, totodată, o conduită și celor din jurul său.

Am citit o minciună azi. Gigi nu mai înjură de ani de zile. Nimeni de pe lângă el nu mai înjură, nu mai fumează, nu se mai parfumează. Eu, personal, nu l-am mai auzit nici să ridice tonul, în ultimii ani”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

Mihai Stoica Sursă foto: Facebook

O altă țintă a lui Gigi Becali ar fi fost și Joyskim Dawa, fundașul care a fost eliminat în minutul 90 al partidei cu Farul Constanța. Latifundiarul din Pipera l-ar fi trecut pe lista neagră a vicecampioanei României.

Cum a făcut Becali avere

Gigi Becali este patronul FCSB-ului și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România. Însă, înainte de Revoluție, situația sa era mult diferită față de cea din prezent. A absolvit Liceul Iuliu Maniu din București și, în primă fază, a lucrat ca lăcătuș-mecanic la ICCE, pe platforma Băneasa. Anul 1989 l-a prins lucrând ca paznic, la vane și robineți de la subsolul clădirii.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult