Gigi Becali nu a mai suportat! Ce a spus despre părintele Calistrat, care ar fi agresat o enoriașă

Publicat: 21/11/2022 | 20:38

Gigi Becali s-a implicat în scandalul finalului de an și nu l-a menajat pe părintele Calistrat, care ar fi agresat în curtea bisericii o enoriașă.

Latifundiarul din Pipera nu a fost, însă, dur în limbaj cu preotul, deși acesta ar fi comis-o grav. Milionarul susține că astfel de lucruri se mai pot întâmpla, chiar și în cazul celor care îl slujesc pe Dumnezeu, un bărbat având limita lui.

(NU RATA: GIGI BECALI, DONAŢIE URIAŞĂ LA MUNTELE ATHOS! SUMA I-A ULUIT PE CĂLUGĂRI)

Gigi Becali precizează, totuși, că și părintele Calistrat are partea lui de vină, pe motiv că femeile ar fi știut că are un temperament mai vulcanic, astfel că acestea au profitat de ocazie.

Este o operaţiune pe care Dumnezeu a permis-o. Nu e treaba mea să-l judec pe părinte, că e un foarte bun teolog şi îmi place de el. Dar trebuie să ştie că s-a permis asta pentru smerenie, pentru că are nevoie de smerenie la toată teologia pe care o are şi la toată trăirea, şi la toată lucrarea pe care o face. Dacă-i spune Calistrat femeii ăleia că să-ţi dea Dumnezeu ţie ce mi-ai făcut mie… păi un duhovnic zice să te ierte Dumnezeu. Asta este răzbunare, nu e lucru duhovnicesc. Eu l-am văzut cum vorbeşte, este tobă de teologie, dar asta nu înseamnă acum că părintele trebuie să ne dorească nouă ce blestemăm noi sau dacă greşim ceva, ne dă părintele cu ceva în cap. Îi luăm apărarea şi lui Visarion. A căzut, să se ridice şi să slujească iar. Nu e înscenare, hai să vedem adevărul. Ne-a făcut un mare bine femeia aia, pentru că o să le fie frică la alţii să mai facă ce făcea Visarion. Nu-l judec, că sunt şi ei oameni şi cad. Se mai întâmplă, că sunt bărbaţi”, a spus patronul FCSB-ului.

Gigi Becali. Sursă foto: Facebook

Gigi Becali: “Femeile alea îl știau iute la mânie”

În cazul lui Calistrat, dacă femeile alea îl ştiau că e iute la mânie, s-au dus şi l-au instigat. Dacă părintele Calistrat era cu capul în jos şi nu vorbea cu jargoane, păi ele nu se duceau la el, că ştiau că dacă îi bagă piedică, o să le zică: Ei, copiii tatii… Şi plecau mai departe. Dar ele ştiau că o să le dea o palmă. Păi dacă vede Patriarhul că el spune să dea Dumnezeu ce mi-ai dorit, îl ia la anchetă”, a mai spus Gigi Becali la România TV.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult