Gigi Becali, show total la prezentarea oficială a noului antrenor: „M-am interesat: bă se spovedește, se împărtășește? Asta este filosofia mea!”

Publicat: 23/08/2019 | 11:24

Gigi Becali a făcut show total la prezentarea noului antrenor al FCSB, Bogdan Argeș Vintilă, care a avut loc în urmă cu puțin timp.

 „Am zis Doamne dă-mi un antrenor. Și am așteptat, am așteptat, și Domnul mi-a dat un antrenor. M-am interseat: bă se spovedește, se împărtășește? Asta este filosofia mea. Fotbalistic are școala lui Hagi și știți cât de mult caut școala lui Hagi. Știu că nu va putea face ca Hagi, dar vreau să facă antrenament, antrenament, antrenament, antrenament. Jucătorii de la FCSB îs cuminți și vor să facă performanță, vor antrenor care să-i antreneze. Și asta i-am cerut: antrenament de două ori pe zi”, a declarat Gigi Becali.

Înainte de a-i da cuvântul noului său angajat, finanțatorul FCSB a ținut să-i tragă de urechi pe jurnaliști și le-a cerut să nu îl mai întrebe pe antrenor cine face echipa și schimbările.

„I-am spus să vă dea cu flit. Dacă întrebați cine face echipa și schimbările i-am spus să spună că le face antrenorul și să vă spună că e o întrebare urâtă. Am văzut cât vă pricepeți voi ziariștii sportivi la fotbal când ați spus că Guimaraes e favorită la calificare. Suntem 99.99% în grupele Europa League. Dacă vroia Dumnezeu să fie împotriva noastră ne dădeau ăia un gol. Deci am văzut cât vă pricepeți la meicul cu Guimaraes. Le dăm două-trei la ei acasă”, a mai spus Gigi Becali, finanțatorul FCSB.

Acesta a precizat că nu directorul sportiv Narcis Răducanu e cel mai putenic din club ci Alexandru Tudor, fostul arbitru fiind numit de Gigi mâna sa dreaptă. De altfel, fostul mare arbitru a fost prezent la conferința de presă oficială în care a fost prezentat Bogdan Argeș Vintilă.

Acesa își va începe mandatul duminică de la ora 21:00 la Mediaș cu Gaz Metan într-un meci care va conta pentru runda a VII-a a Ligii 1. Duelul va fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.