Gigi nu riscă cu Moruţan! Poliţă de asigurare de un milion pentru puştiul minune de la Botoşani!

De: Cancan
Publicat: 02/01/2018 | 09:00

În acest sens, în contractul dintre cluburi este prevăzută o clauză pentru un asemenea scenariu. Patronul FCSB a plătit 700.000 de euro în schimbul mijlocaşului de 18 ani, sumă la care se adaugă diverse bonusuri şi un procent dintr-un transfer ulterior, şi a acceptat ca jucătorul să rămână până în vară la Botoşani.

Totuşi, Becali va fi acoperit, dacă Moruţan va suferi o accidentare gravă în următoarele luni. Într-un asemenea caz, finanţatorul roş-albaştrilor va putea încasa o poliţă de asigurare de până la un milion de euro.

Decarul lui FC Botoşani, Olimpiu Moruţan, a semnat cu FCSB un contract valabil pe cinci ani cu vicecampioana României, însă, până în vară, va rămâne la actualul său club, urmând a se alătura echipei lui Nicolae Dică abia din sezonul viitor.

Mijlocaşul de 18 ani a declarat că vine cu inima deschisă la FCSB şi speră că va reuşi să contribuie la performanţele echipei. „Sunt foarte pregătit. Ne-am înţeles din toate punctele de vedere. Ca orice copil, am vorbit cu părinţii. Am luat această decizie împreună. Aşa am simţit, că trebuie să semnez cu Steaua (n.r. – FCSB). Contractul este pe cinci ani. Aşa s-a vorbit, să rămân la FC Botoşani până în vară. Vreau să rămân cu picioarele pe pământ, vreau să-mi fac treaba la Botoşani şi sper să intrăm în play-off. Încă nu am vorbit cu domnul Dică, am discutat doar cu domnul Argăseală şi cu domnul Becali. Domnul Becali mi-a lăsat o impresie foarte bună, mi-a dat nişte sfaturi foarte bune, mi-a zis că are mare încredere în mine. În primul rând, vreau să fiu la Steaua şi apoi o să văd ce se întâmplă. Trebuie să joc foarte bine la Steaua (n.r. – FCSB) şi apoi vom vedea, nu se ştie niciodată. Am văzut că sunt foarte mulţi tineri la Steaua (n.r. – FCSB), o să mă ajute şi pe mine, că suntem prieteni şi sper să facem treabă bună”, a declarat tânărul coordonator de joc. La FCSB, Olimpiu Moruţan va avea un contract de 10.000 de euro pe lună. Mijlocaşul are la FCSB o clauză de reziliere de 70 de milioane de euro.

Cristi P.