Gina Pistol și-a ales mai întâi rochia de mireasă, apoi soțul. De unde a cumpărat-o și cine i-a făcut costumul lui Smiley

Publicat: 27/05/2023 | 20:45
Smiley și Gina Pistol la nunta lor / Sursă foto: CANCAN.RO

Gina Pistol și Smiley au ales să-și unească destinele în data de 27 mai, atât la starea civilă, cât și în fața lui Dumnezeu. Cu această ocazie, au susținut și o conferință de presă, în cadrul căreia prezentatoarea de la Chefi la cuțite a dezvăluit care este povestea aparte a rochiei sale de mireasă. Artistul de la PRO TV a spus și cine s-a ocupat de costumul său. Cei doi au avut grijă să se potrivească perfect la nunta anului 2023. 

Smiley și Gina Pistol sunt împreună de 7 ani și au împreună o fiică de doi ani, pe nume Josephine. Artistul a cerut-o în căsătorie pe prezentatoarea TV în decembrie 2021, dar pandemia le-a dat planurile peste cap și abia acum, în mai 2023, au reușit să facă nunta.

Smiley și Gina Pistol s-au căsătorit / Sursă foto: Facebook

Peste 300 de invitați de la PRO și Antena, apropiați și prieteni vin să se bucure pentru cei doi. Pentru cei care nu sunt la marele eveniment, dar sunt fani au cuplului, a avut loc o conferință de presă în care Gina Pistol a spus cum și-a ales mai întâi rochia, apoi soțul.

De unde și-a luat Gina Pistol rochia de mireasă

Rochia sa de mireasă a fost cumpărată de la o femeie din Israel și poate fi utilizată și cu altă ocazie. De asemenea, prezentatoarea Chefi la Cuțite mai are o rochie pentru petrecere, mai comodă.

„Rochia este cumpărată de la o tipă din Israel. Am văzut această rochie pe Pinterest, în urmă cu mulți ani și mă gândeam că dacă vreodată o să mă mărit, asta este rochia pe care îmi doresc să o port. După ce am fost cerută, am căutat rochia și nu știam cine o face. Până la urmă, am găsit-o la o tipă din Israel. Mai am o rochie de petrecere pentru mai încolo. Le-am ales încât să le pot purta pe mai încolo, dacă mă mai încap, bineînțeles”, a spus soția lui Smiley.

Buchetul Ginei Pistol / Sursă foto: CANCAN.RO

(CITEȘTE ȘI: Gina Pistol şi Smiley s-au căsătorit! Cine sunt naşii? Cele mai fresh informaţii despre nunta anului în showbiz)

Cine i-a făcut costumul lui Smiley

Cei doi miri au vrut să se asorteze, dar au decis să păstreze tradiția. Așadar, din moment ce Smiley nu putea vedea rochia de mireasă, tot Gina s-a ocupat și de costumul lui, alături de Irina Voinea, care l-a creat. Antrenorul de la Vocea României a ales o ținută lejeră, comodă.

„Mie mi-a făcut costumul Irina Voinea. E făcut special pentru evenimentul ăsta, nu știu dacă îl mai port vreodată. Este extrem de confortabil. Ăsta a fost  primul lucru pe care l-am luat în vedere și, bineînțeles, să se potrivească și cu rochiile ei pe care eu le-am văzut abia azi. Costumul a fost o surpriză și pentru mine”, a spus artistul.

(CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care Irina Fodor a lipsit de la nunta Ginei Pistol cu Smiley. De ce n-a venit la eveniment cea care i-a „furat” postul la Antena 1)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult