Grav accident feroviar, în Bacău, cu trei victime, dintre care doi copii. FOTO

Publicat: 01/11/2020 | 17:57

Un adult și-a pierdut viața, iar doi copii au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Bacău, cu multiple traumatisme, în urma unui accident feroviar. Tragedia a avut loc în zona Gherăiești, de la periferia municipiului Bacău, acolo unde în urmă cu două săptămâni alte două persoane și-au pierdut viața.

Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui autoturism de teren, a forțat trecerea la nivel cu calea ferată și nu a mai avut timpul necesar pentru a evita tragedia.

Descarcerarea a durat peste o oră

Se pare că șoferul a vrut să-i scoată pe cei doi copii la o plimbare, cu noua lui mașină. Autoturismul a fost lovit atât de puternic încât intervenția pompierilor de la Descarcerare – ISU Bacău a durat mai bine de o oră.

„Am intervenit cu echipa de la Descarcerare Grea, situația fiind una dificilă, mai ales că în mașină erau și doi copii. Din păcate, o persoană adultă, șoferul, și-a pierdut viața, iar cei doi copii au fost preluați de Serviciul Județean de Ambulanță Bacău fiind transportați la Unitatea de Primre Urgențe, cu multiple traumatisme. Accidentul s-a produs între autoturism și o locomotivă fără vagoane ”, a spus Andrei Grecu – purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Mr.Constantin Ene” Bacău.

În urmă cu două săptămâni, tot în zona Gherăiești, două femei au fost spulberate de tren. Atunci, un tren internațional le-a lovit mortal pe cele două femei care au rămas pe calea ferată și în momentul în care s-a apropiat trenul de ele.

Una dintre femei ar fi încercat să se sinucidă, iar cealaltă a vrut să o salveze de sub roțile trenului. Niciuna dintre cele două femei nu a avut nicio șansă de supravețuire.  În ultimele patru luni, în Bacău, au avut loc șase accidente feroviare grave în care și-au pierdut viața cinci persoane.