„Greii” din Copou și-au prelungit contractele: „Suntem datori să terminăm ceea ce am început!”

Publicat: 20/05/2020 | 10:58

Aflați la final de contract, „greii” din Copou, Andrei Cristea și Comsin Frăsinescu au acceptat propunerea clubului Poli Iași și au semnat prelungirea înțelegerii cu gruparea moldavă.

Golgeterul Andrei Cristea a ținut în momentul în care a semnat prelungirea coontractului să mullțumească conducerii clubului şi suporterilor pentru susţinerea acordată de-a lungul timpului în care a îmbrăcat tricoul alb-albastru.

„Mulţumesc pentru această şansă de a continua. În ultimul timp am primit foarte multe mesaje de la suporteri şi le mulţumesc pentru susţinere şi sperăm ca împreună să facem o treabă foarte bună. Suntem datori să terminăm ceea ce am început şi ne dorim ca în acest campionat să avem rezultate foarte frumoase”, a declarat Andrei Cristea.

La rândul său, căpitanul echipei Politehnica Iaşi, Cosmin Frăsinescu a spus că ar trebui ca modelul clubului moldav să fie copiat și de alte formații din Lga 1 care au jucători aflați în ultimele 6 luni de contract.

„S-a procedat corect, este un lucru normal, este o prelungire cu negociere de ambele părţi. Având în vedere această situaţie, cred că la toate cluburile ar trebui să se întâmple cu jucătorii aflaţi în ultimele 6 luni de contract. Este o chestie de fair-play până la urmă”, a declarat Cosmin Frăsinescu.

Cei doi lideri ai moldovenilor nu vor fi singurii fotbaliști cărora clubul din Copou le va prelungi contractile în această perioadă. Cel puțin asta susține preşedintele clubului Ciprian Paraschiv.

„Mă bucur că au semnat şi căpitanul şi golgheterul Iaşiului, doi jucători exponenţiali pentru culorile alb-albastre. În zilele următoare voi avea discuţii şi cu ceilalţi jucători şi sperăm ca împreună să trecem peste această perioadă grea şi să construim un proiect frumos la Iaşi, care să bucure toţi suporterii din această parte a ţării”, a afirmat Paraschiv pentru site-ul oficial al clubului moldav.