Gripa continuă să facă victime. Încă patru persoane au murit. Numărul deceselor a ajuns la 39

Publicat: 18/02/2020 | 17:33

Gripa continuă să facă victime în România. Alte patru persoane, trei femei și un bărbat, au murit în ultimele ore, astfel că numărul deceselor a ajuns, în sezonul 2019-2020, la 39.

La o femeie de 81 de ani din judeţul Alba, care suferea de mai multe boli, a fost confirmat virus gripal tip A, decesul survenind în 16 februarie.

În plus, CNSCBT a mai anunţat decesul unei femei de 67 de ani din judeţul Iaşi, care nu se vaccinase antigripal, dar şi decesul unui bărbat de 62 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, având conditii medicale preexistente, dar nevaccinat antigripal.

De asemenea, a murit o femeie de 65 de ani din Prahova, având condiţii medicale preexistente, dar care fusese vaccinată antigripal.

Autorităţile sanitare au declarat oficial, în 6 februarie, epidemie de gripă, în condiţiile în care numărul total al deceselor era de 18, anunță news.ro.

Grupele populaţionale considerate de risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală sunt :

– persoane cu vârste cuprinse între 6 luni – 64 ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice, pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane;

– copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni-59 luni;

– gravide;

– medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau batrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult