„Guriță” zâmbește în sfârșit: „Am venit să duc Dinamo în play-off!”

Publicat: 22/09/2020 | 10:40

Dinamo Bucureşti a obţinut prima victorie în actualul mandat al lui Cosmin Contra, scor 3-1 (0-0) în deplasare cu Gaz Metan Mediaş, duelul contând pentru runda a IV-a a Ligii 1.

„Am jucat destul de bine. În prima repriză nu am avut inspirația necesară. Am încercat să controlăm jocul și să avem posesie, dar nu am reușit să avem ocazii. Intrarea lui Borja Valle ne-a adus plusul de care aveam nevoie și am controlat jocul. Presiunea fost mare înaintea partidei pentru că nu câștigasem… Relațiile de joc nu sunt încă puse la punct, dar suntem pe drumul cel bun. Am jucat două reprize foarte bune cu Botoșani și Mediaș. Echipa vrea să câștige! M-a deranjat faptul că am luat gol din fază fixă. Eu am venit să duc Dinamo în play-off. Mai avem mult de muncă și sper ca băieții să înțeleagă faptul că sunt la Dinamo și că trebuie să jucăm cât mai bine”, a declarat Cosmin Contra, antrenorul principal al formației Dinamo București.

Victoria „câinilor” a fost asigurată de reușitele semnate de venezueleanul Alexander David Gonzalez (min. 49), Deian Sorescu (min. 74) și Juan Camara (min. 83), golul de onoare al ardelenilor fiind marcat de Dumitru Cardoso (min. 89).

În urma acestui rezultat Dinamo a acumulat 5 puncte și a urcat pe locul 9 în Liga 1 în timp ce Gaz Metan a rămas cu 6 puncte pe locul 6.

Rezultate  etapa a IV-a Liga 1
Chindia Târgoviște – FC Hermannstadt 1-3
Astra Giurgiu – CFR Cluj 0-2
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Viitorul Constanța 1-1
Universitatea Craiova – FC Voluntari 2-1
FC Botoșani – Academica Clinceni 0-0
UTA Arad- Poli Iași 2-3
FCSB- FC Argeș 3-0
Gaz Metan Mediaș – Dinamo 1-3