Hagi, după ce a fost învins de Petrescu: „Felicitări, Dane!”

Publicat: 16/04/2018 | 08:31

Gică Hagi, managerul general al formației Viitorul Constanța a recunoscut cu mult fair-play supremația CFR-ului în partida pe care elevii săi au cedat-o în runda a V-a a play-off-ului Ligii I, scor 2-1 la Ovidiu.

Hagi a ținut să-l felicite pe Dan Petrescu pentru felul în care a pregătit acest meci.

„Ei au schimbat sistemul, au jucat în oglindă, la fel ca noi. Am făcut anumite greşeli, mă rog, ştiam că vor veni agresiv şi nu ne vor lăsa să pasăm. Dar noi trebuia să căutăm soluţii, dar nu am făcut cum trebuia, nu am construit cum trebuia, nu am avut mingea. Au meritat să câştige, îl felicit pe Dan, cu această ocazie a demonstrat că este un antrenor foarte bun, care cheltuie mult timp analizând adversarul, m-a bătut şi de data asta. Au arătat că au mai multă experienţă şi, din păcate, nu am reuşit să ieşim din pressing-ul lor. În meciul ăsta nu am avut personalitatea să trecem peste nişte adversari care au fost mai buni, aşa cum am făcut-o cu Steaua. Dar eu sunt mai exigent şi vreau mai multe de la ei. În toate aceste meciuri trebuie să-i văd şi pe ceilalţi jucători. Uşor-uşor o să le dau şi celorlaţi şanse, să vedem pe cine ne bazăm la anul. Eu mă aşteptam să câştig cu CFR, pregătisem lucrurile pentru asta, din păcate m-a bătut Petrescu. Felicitări, Dane!”, a declarat Gică Hagi.

În urma victoriei obținute la Ovidiu cu 2-1, CFR Cluj a revenit pe primul loc în play-off, depășind FCSB cu un punct.

De partea cealaltă, Viitorul a rămas pe locul 4 cu 29 de puncte.