Hagi ofertat de turci cu 400.000 de euro

De: Cancan
Publicat: 09/01/2009 | 00:00

SE INTOARCE „REGELE”? Dupa experientele Bursaspor si Galatasaray, Gica Hagi nu s-ar da inapoi de la o oferta venita din Turcia, acolo unde este privit ca un zeu Gica nu a acceptat oferta de a prelua banca tehnica a gruparii de prima liga Ankaragucu din doua motive: din orgoliu, pentru ca acestia il voiau initial pe Marius Lacatus, si din cauza banilor, pretentiile machedonului fiind piperate. Liviu Chirita Desi a petrecut o vacanta de vis in SUA de Revelion, Gica Hagi a fost „deranjat” de baskanii gruparii turce Ankaragucu, aflata pe locul 14 in clasament la jumatatea campionatului, care i-au oferit postul de antrenor inca din aceasta iarna. Negocierile au fost destul de dure, mai cu seama ca „Regele” stia deja de existenta unor contacte intre turci si Marius Lacatus, dupa ce „Fiara” fusese debarcata din Ghencea. „Laca” ceruse 400.000 de euro salariul anual, dar intre timp Gigi Becali s-a razgandit si l-a reinstalat in functie. Orgolios, Hagi a incercat sa traga de timp, avand mai multe oferte din tara si din strainatate, dar majoritatea valabile din vara. Aflat la New York, „Regele” le-a cerut turcilor, chiar inainte de Revelion, un salariu de 800.000 de euro, dublu fata de cat ar fi primit Lacatus. Interesant este ca turcii l-au vrut la un moment dat si pe Hristo Stoicikov, prieten bun cu Hagi. Dupa ce s-au sfatuit, baskanii lui Ankaragucu au decis sa sisteze discutiile, promitand ca le vor relua din vara, iar la echipa a fost readus, pe sistemul „Lacatus – Steaua”, antrenorul care incepuse sezonul pe banca, Hakan Kutlu. In afara de Ankaragucu, si Kocaelispor s-a aratat interesata de serviciile lui Hagi, dar gruparea turca are probleme financiare si „Regele” nu a vrut sa riste.