Hagi şi-a răscumpărat definitiv fiul de la Fiorentina!

De: Cancan
Publicat: 19/01/2018 | 07:00

„ACF Fiorentina anunţă cedarea, cu titlu definitiv, cu un procent de 30% din viitoarea sa vânzare, a drepturilor din prestaţiile sportive ale fotbalistului Ianis Hagi către Viitorul Constanţa”, se arată pe site-ul formaţiei Fiorentina.

Sub titlul „Bine ai revenit, căpitane!”, campioana României a postat de asemenea pe site-ul său, următorul comunicat: „Viitorul şi Fiorentina au ajuns la un acord privind transferul definitiv al lui Ianis Hagi de la gruparea viola la campioana României”.

În vârstă de doar 19 ani, internaţionalul de tineret Ianis Hagi a avut doar două prezenţe în Serie A, ambele în stagiunea trecută. Ianis Hagi a semnat cu Fiorentina în vara anului 2016.

„Sunt foaret fericit că am revenit acasă”, a declarat Ianis Hagi.

Internaţionalul de tineret s-a reintegrat foarte repede la Viitorul reuşind să şi marcheze în meciul amical încheiat la egalitate, 1-1, cu echipa elveţiană Grasshopper Zürich, în stagiul de pregătire din Antalya. În minutul 12 Măţan ar fi putut majora diferenţa, dar nu a ajuns la centrarea lui Ianis Hagi. Constănţenii au continuat să fie mai periculoşi şi ar fi putut înscrie din nou, în minutul 22, dar şutul lui Măţan de la 16 m a fost respins de portarul advers. Repriza secundă a fost mai echilibrată, mai ales după ce în minutul 70 managerul tehnic Gheorghe Hagi a făcut mai multe schimbări. Elveţienii au restabilit egalitatea în finalul meciului, în minutul 85, prin Bajrami, cu un şut puternic la colţul scurt.

Precedentele amicale disputate de Viitorul în acest stagiu din Turcia au adus o înfrângere cu Galatasaray Istanbul (0-2) şi un egal cu echipa albaneză Skenderbeu (1-1).

                                                                                              

Cristi P.