Hagi, trimis în tribună după conflictul din final cu Yesilova: „ Mi-a zis hîrsîz, asta înseamnă hoţ în turcă!”

Publicat: 01/10/2018 | 09:51
Finalul partidei cu Astra Giurgiu, pe care elevii săi l-au câștigat în prelungiri, scor 1-0, l-a prins pe Gică Hagi, managerul general al constănțenilor în tribună, „Regele” fiind eliminat după un schimb dur de replici cu antrenorul secund al Astrei, Yuksel Yeşilova, acesta fiind de asemenea eliminat.

După joc Gică Hagi a vorbit despre conflictul pe care l-a avut cu Yesilova la finalul meciului cu Astra.

Tehnicianul celor de la Viitorul a ripostat după ce Yesilova l-a făcut hoţ, în urma golului marcat de Viitorul în prelungiri.

Un episod neplăcut. Eu mă duceam la nea Gigi, să-mi cer scuze, atât am vrut să-i comunic. Dar am auzit un cuvânt urât în turcă, de la o persoană pe care nu vreau s-o numesc. M-am dus la el să-l întreb de ce vorbeşte aşa. Mi-a zis >, asta înseamnă hoţ în turcă. Personaje ca el ar trebui să fie din ce în ce mai rare. Cred că s-a făcut dreptate că am dat gol, chiar dacă pe final. Mă bucur mult pentru Băluţă. A făcut lucruri bune, dar şi lucruri mai puţin bune. Mă aşteptam însă să jucăm mult mai bine”, a declarat Gică Hagi, după joc.

Unicul gol al partidei a fost reuşit în minutele de prelungire de Tudor Băluţă (min. 90+2), acesta reluând cu capul, din recentrarea lui Mihai Voduţ.

După această victorie, Viitorul a urcat pe locul 6 în Liga 1 cu 14 puncte în timp ce Astra a rămas pe locul 2 în Liga I cu 17 puncte. Giurgiuvenii pot fi însă depășiți astăzi de CFR Cluj în cazul unei victorii cu Universitatea Craiova.