Halep a anunțat că va participa la meciul din Cupa Federației cu Elveția!

Publicat: 03/04/2018 | 11:07

Liderul mondial WTA, Simona Halep, a postat un mesaj pe reţelele de socializare, în care precizează că următoarea competiţie în care va evolua va fi Cupa Federaţiei, în partida România – Elveţia, de la Cluj-Napoca.

„Nu a fost o perioadă prea reuşită, pentru că nu m-am antrenat, nu am fost pregătită fizic. De aici şi rezultatele slabe, dar a fost OK, nu pot să mă plâng şi nici nu o să dramatizez. O să muncesc mai mult şi o să fie bine. Abia aştept să joc pe zgură, am avut rezultate bune anul trecut, merg cu încredere, dar vom vedea ce va fi. Nu simt nicio presiune în ceea ce priveşte turneul de la Roland Garros, nici presiunea punctelor. Vreau doar să mă antrenez, să fiu pregătită fizic şi să joc ceea ce ştiu eu să joc”, este mesajul postat de Simona Halep.

Echipa României va întâlni, la 21 şi 22 aprilie, la Cluj-Napoca, reprezentativa Elveţiei, în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei. Halep a lipsit de la precedenta întâlnire a naţionalei române, cu Canada (scor 3-1), disputată în februarie, tot la Cluj-Napoca, în Grupa Mondială II, din cauza unei accidentări suferite la Australian Open.

După Fed Cup, Simona Halep va participa la primul turneu pe zgură din acest an, Porsche Tennis Grand Prix, de la Stuttgart.

Românca are un avans de peste 1.300 de puncte faţă de următoarea clasată, daneza Caroline Wozniacki. Astfel, compatrioata noastră își începe cea de a 22-a săptămână în fruntea clasamentului WTA, depăşindu-le în clasamentul all-time pe germanca Angelique Kerber (20 de săptămâni), pe belgianca Kim Clijsters (20 de săptămâni), Tracy Austin (21 de săptămâni) şi pe Maria Şarapova (21 de săptămâni).

În plus, avansul de 1.350 de puncte este cel mai mare pe care-l are de când se află pe prima poziţie mondială.