Halep și-a făcut public programul: Ne vedem la Wimbledon!

Publicat: 21/06/2018 | 16:21
Jucătoarea de tenis Simona Halep, liderul WTA,  a anunţat, prin intermediul unui mesaj postat pe contul oficial de Facebook, că nu va participa la turneul de categorie International de la Eastbourne.

Turneul de la Eastbourne, era singura întrecere pregătitoare pentru Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, după Australian Open, unde a jucat finala, și Roland Garros, pe care l-a câștigat.

Simona Halep a spus că a experimentat dureri și inflamație la tendonul lui Ahile, în timpul Roland Garros, și nu s-a recuperat complet. Astfel, medicii au sfătuit-o să continue perioada de odihnă și tratamentul, pentru a fi în formă maximă pe iarba de la Wimbledon.

În vârstă de 26 de ani, Simona Halep, numărul unu mondial, a fost desemnată recent jucătoarea lunii mai de către WTA şi a transmis un mesaj pe reţelele sociale imediat după ce a aflat vestea.

Liderul mondial a mai câştigat această distincţie la începutul lui 2018, în ianuarie, după triumful de la Shenzhen, atât la simplu, cât şi la dublu. Halep le-a învins pe cehoaica Petra Kvitova, americanca Sloane Stephens şi ucraineanca Elina Svitolina în cursa pentru titlul de cea mai bună jucătoare a lunii mai. Constănţeanca e campioana en-titre la Roland Garros şi finalistă la turneul de la Roma.

„Jucătoarea lunii pentru a doua oară în acest sezon. Vă mulţumesc pentru votul vostru!”, a scris Halep pe pagina sa de Facebook, alături de montajul video realizate de WTA cu performanţele Simonei în luna trecută.

Simona Halep a cucerit recent primul turneu de Mare Șlem al carierii, Roland Garros!