Halep țintește sus la Wimbledon: „Mă simt puternică, mă simt unde trebuie să fiu!”

Publicat: 04/07/2022 | 12:38

Simona Halep (18 WTA) va lupta astăzi de la orele 17:30 în optimile de finală de la Wimbledon cu Paula Badosa (4 WTA).

Chair dacă este mai slab clasată în ierarhia WTA, Simoan Halep este văzută de specialiști ca favorită în acest duel. Compatrioata noastră are și ascendent moral în fața adversarei sale, pe care a învins-o clar la Madrid, cu scorul de 6-3, 6-1, aceasta fiind și singura confruntare directă dintre cele două.

La Wimbledon, Simona are un titlu cucerit in 2019, când a trecut în ultimul act de Serena Williams, în minim de seturi. La ediția din acest an a turnului londonez, Halep a trecut de Karolina Muchova (81 WTA, 6-3, 6-2), Kirsten Flipkens (190 WTA, 7-5, 6-4) și Magdalena Frech (92 WTA, 6-4, 6-1). De partea cealaltă, Badosa le-a învins pe Louisa Chirico (236 WTA, 6-2, 6-1), Irina Bara (122 WTA, 6-3, 6-2) și Petra Kvitova (26 WTA, 7-5, 7-6).

„În ultima vreme am avut ceva probleme cu încrederea, dar e normal după ce anul trecut n-am câștigat prea mult. Dar, din nou, felul în care am muncit m-a făcut să mă simt mai bine. Simt că fizic sunt puternică, eu mă simt puternică, mă simt unde trebuie să fiu. Nu mai sunt îngrijorată în ce privește accidentările. Iar tenisul va veni. Dacă fac în fiecare zi ce trebuie să fac, sunt foarte încrezătoare că o să joc acel tenis de la cel mai înalt nivel”, a declarat Simona Halep.