Haos și scandal la Iași! Credincioșii nu au respectat măsurile impuse de pandemie

Publicat: 14/10/2020 | 16:44
Haos și scandal la Iași! Credincioșii nu au respectat măsurile impuse de pandemie

Credincioșii aflați în pelerinaj la Iași au fost extrem de revoltați de măsurile impuse de pandemie, iar lucrurile au scăpat de sub control. 

Restricțiile impuse în pandemie i-au făcut pe oameni să uite că se află în fața unei biserici și să sfideze orice regulă. Mulți dintre ei nu aveau măști de protecție și nici nu respectau distanța socială, în schimb aveau steaguri tricolore și mesaje împotriva autorităților, care nu i-au lăsat să asiste la slujba religioasă, oficiată în fața Mitropoliei. Unii enoriași au devenit violenți şi s-au îmbrâncit cu jandarmii.

La un moment dat autoritățile au permis credincioșilor accesul la moaștele Sf. Parascheva chiar și fără buletin. 

Nu s-a dat nicio amendă

Deși mulți dintre cei care au protestat vehement în fața catedralei nu purtau nici măcar mască, jandarmii au dat până acum doar câteva avertismente după ce au vizionat imaginile din timpul protestelor.

„E clar că au fost şi foarte mulţi provocatori. Am zărit acolo şi persoane care agitau oamenii şi care nu mai fac parte din biserica ortodoxă, încât lucrurile sunt un pic mai nuanţate din punctul acesta de vedere.

Credincioşii au înţeles care este situaţia. Sigur, cine a avut să îşi manifeste o supărare, o mâhnire, o durere, a exprimat-o pe de-a lungul atâtor zile. Chiar astăzi, în timpul Liturghiei, dacă te comporţi de maniera aceasta, înseamnă că nu ai respect nici pentru Sfânta Liturghie, nici pentru Sfânta Parascheva. Se pot găsi şi alte metode de a ne exprima nemulţumirea”, a declarat Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la Antena 3.

Foto: Inquam Photos