Hațegan a intrat în istoria EURO 2020 cu primul „roșu” acordat » Polonia – Slovacia 1-2!

Publicat: 15/06/2021 | 07:50

Reprezentativa Slovaciei a produs surpriza la debutul în Grupa E a Campionatului European, impunându-se cu 2-1 în fața Poloniei, una dintre favoritele la calificarea în fazele superioare ale competiției.

Disputată la Sankt Petesburg, partida dintre cele două reprezentaative a fost arbitrată de Ovidiu Hațegan, românul intrând în istoria EURO 2020 ca fiind primul arbitru care a arătat un cartonaș roșu. Arădeanul l-a eliminat în minutul 62, pe polonezul Grzegorz Krychowiak, arătându-i acestuia la doilea galben și implicit roșu.

Slovacia s-a impus prin autogolul portarului Wojciech Szczesny (min.18) şi reuşita fundaşului Milan Skriniar (min. 69), golul polonezilor fiind înscris de Karol Linetty (min. 46).

La conferința de presă care a urmat partidei, selecţionerul Slovaciei, Stefan Tarkovic, a lăudat prestaţia elevilor săi afirmând că cele trei puncte ar putea cântări greu în lupta pentru calificarea în fazele superioare ale competiției.

„Toată echipa a jucat bine. Fiecare echipă are ambiţia de a trece măcar de grupa sa. La fel şi în cazul nostru. Cred că va fi mai multă presiune asupra noastră pentru calificare şi au mai rămas încă două meciuri. Pentru mine, însă, nu rezultatul este cel mai important, ci faptul că am arătat ceea ce suntem capabili. Am jucat un fotbal de mare calitate, cu umilinţă. Ne vom pregăti în continuare la fel de bine pentru restul turneului. Asta nu vrea să însemne că suntem calificaţi. Ceea ce este extraordinar e că echipa se înţelege bine şi se luptă pentru Slovacia”, a declarat Tarkovic la conferinţa de presă de la finalul jocului.

În celălalt meci din Grupa E a EURO 2020, Spania a fost ţinută în şah pe teren propriu la Sevilla de Suedia, scor 0-0. În etapa a doua Slovacia va înfrunta Suedia pe 18 iunie, în timp ce Polonia va juca împotriva Spaniei, pe 19 iunie.

Rezultate EURO 2020
Grupa A
Turcia – Italia 0-3
Țara Galilor – Elveția 1-1
Grupa B
Danemarca – Finlanda 0-1
Belgia – Rusia 3-0
Grupa C
Austria – Macedonia de Nord 3-1
Olanda – Ucraina 3-2
Grupa D
Anglia – Croația 1-0
Cehia – Scoția 2-0
Grupa E
Polonia – Slovacia 1-2
Spania – Suedia 0-0

Programul zilei de astăzi la EURO 2020
Grupa F
ora 19:00 Ungaria – Portugalia
ora 22:00 Franța – Germania