Hoffenheim – Paderborn: Gazdele, în formă MAXIMĂ!

Publicat: 01/11/2019 | 07:41

Vineri, începând cu ora 21:30, va avea loc partida Hoffenheim – Paderborn, din cadrul rundei cu numărul 10 din Bundesliga.

Hoffenheim a avut parte de un start modest de campionat, însă ultimele 3 etape au fost de bun-augur pentru echipa pregătită de olandezul Schreuder, aceasta învingându-le rând pe rând pe Bayern Munchen (2-1), Schalke (2-0) și Hertha Berlin (3-2). În acest moment, îi regăsim pe „alb-albaștri” pe poziția cu numărul 10, la doar un punct în urma locului 6 ocupat de Leipzig, ultima poziție ce asigură prezența în cupele europene!

De cealaltă parte, Paderborn este cea mai slabă echipa din Bundesliga. Aceasta este “lanterna roșie” a Bundesligii, cu doar 4 puncte obținute în primele 9 runde. În plus, formația nou-promovată în debutul acestei stagiuni are și cea mai slabă apărare din campionat: 22 goluri primite!

Gazdele nu vor avea la dispoziție 3 jucători importanți: Belfodil, Zuber și Nordtveit, cu toții accidentați, însă Hoffenheim îl va folosi încă din primul minut pe Sebastian Rudy, ce și-a revenit după accidentarea ce l-a scos din circuit în ultima perioadă. Paderborn nu va putea conta pe doi jucători exponențiali: Hunemeier (accidentat) și Gjasula (suspendat).

Echipe probabile

Hoffenheim (4-3-3): Baumann – Skov, Vogt, Hubner, Posch – Rudy, Geiger, Grillitsch – Kaderabek, Kramaric, Locadia;

Paderborn (4-5-1): Zingerle – Drager, Kilian, Schonlau, Collins – Proger, Sabiri, Vasiliadis, Holtmann, Souza – Michel.

Progamul etapei a 10-a din Bundesliga

01.11, 21:30: Hoffenheim – Paderborn
02.11, 16:30: Bremen – Freiburg
02.11, 16:30: Frankfurt – Bayern
02.11, 16:30: Leverkusen – Monchengladbach
02.11, 16:30: RB Leipzig – Mainz
02.11, 19:30: Union Berlin – Hertha
03.11, 16:30: Dusseldorf – Koln
03.11, 19:00: Augsburg – Schalke