Horoscop 15 august 2022

Publicat: 14/08/2022 | 23:59
Horoscop azi

Ziua e intensă, ne arătăm și latura rebelă, iar dacă sunt situații în care nu ne regăsim ar fi bine să comunicăm. Chiar dacă e posibil sa avem senzația că muncim, dar nu ne ies planurile, să avem răbdare. E nevoie doar de puțin mai mult efort ca de obicei.

BERBEC

Evită conflictele la locul de muncă, în special dacă ești provocat de un superior. Chiar dacă o să simți nevoia să îți spui părerea, e bine să lași de la tine. Vei vedea că pe planul profesional lucrurile vor merge spre bine, dacă ai răbdare.

TAUR

Dacă până acum te-ai gospodărit bine, prin economii, bani investiți, poate o afacere proprie, acum vin rezultatele, iar acestea nu sunt deloc mici! Azi pot fi luate decizii legate de investiții. Unde simti că nu dai randament, ia o pauză, nu renunța.

GEMENI

Ai parte de situații în familie. Ceea ce nu ai rezolvat în trecut, trebuie tranșat. Momentul este bun și va aduce plusuri pe termen lung. Știu că nu stai bine cu răbdarea, dar e o lecție de învățat.

RAC

Te lași condus de emoții! Renunță să pui accentul pe lucrurile pe care nu le poți controla! Starea ta psihică e cea mai importantă! Rămâi calm, vin și zile bune.

LEU

Te poți așteptări la provocări în ceea ce privește autoritatea la locul de muncă. Așteaptă-te ca un coleg să nu își faca treaba, și să te roage să stai peste program. Vei fi nevoit sa dai o mână de ajutor.

FECIOARĂ

Astăzi reușești să înțelegi o situație mai clar decât ai făcut-o până acum. Detaliile vor fi importante, așa cum sunt întotdeauna, dar vei putea să vezi și imaginea de ansamblu. Nu ignora părerea celorlalți!

BALANȚĂ

O discuție cu partenerul va aduce pe masă subiecte surprinzătoare legate de resursele materiale și planurile de viitor. Lasă-l pe celălalt să afle ce gândești. Cei singur au șanse să cunoască pe cineva.

SCORPION

Dacă încă te vindeci după o despărțire – de un iubit, prieten, de cineva drag sau chiar de locul de muncă, ia-ți ceva timp pentru a-ți procesa sentimentele. Începi o nouă etapă, una bună.

SĂGETĂTOR

Obții un avantaj nesperat la muncă, dar asta atrage și antipatii din partea colegilor. Fii prudent și în relația cu superiorii! Nu trebuie să te abați de la drumul tău.

CAPRICORN

O zi în care performanțele tale cresc. Noile responsabilități ar putea fi gestionate cu ușurință la serviciu. Obiectivele tale profesionale ar putea fi atinse cu un pic de efort.

VĂRSĂTOR

Poate în ultima vreme ai fost cu gândul la o persoană de care te-ai îndepărtat. Ești melancolic, și te încearcă un dor nebun. Fă un efort să reiei legătura. Oamenii sigur se vor bucura să primească vești de la tine.

PEȘTI

Ești interesat să ai o viața socială cât mai plină. Cu toate acestea, în interacțiunile tale ar trebui să rămâi prudent. Nu te deschide prea mult!

Acestea au fost horoscopul zilei, ne vedem si maine dimineata.

This browser does not support the video element.