HOROSCOP 29 AUGUST. Gemenii au parte de surprize financiare

De: Cancan
Publicat: 28/08/2017 | 22:09

Berbec – Astăzi, puţină răbdare îţi va permite să faci o alegere mai bună şi să eviţi o eventuală dezamăgire în ceea ce priveşte relaţia cu partenerul de viaţă. Încearcă să nu interpretezi gesturile lui în alt sens şi să ai încredere în spusele lui. La locul de muncă, este timpul să te gândeşti la unele negocieri în ceea ce priveşte răsplata pentru eforturile depuse în ultima perioadă. Creativitatea, seriozitatea şi implicarea ta trebuie să fie recompensate.

Taur – Deşi te vei confrunta cu provocări menite să te descurajeze în realizarea planurilor tale, totuşi ambiţia ta este mai puternică decât orice şi nu ai cum să nu reuşeşti. În acelaşi timp, ziua poate aduce unele tensiuni în viaţa sentimentală, mai ales din cauza orelor peste program pe care le petreci la locul de muncă. Epuizarea fizică şi psihică nu fac bine nici organismului tău, dar nici relaţiei cu partenerul.

Gemeni – Chiar dacă viaţa de cuplu a întâmpinat în perioadele anterioare unele dificultăţi, acestea ar trebui să fie acum lăsate în urmă, pentru că prezentul îţi surâde, iar surprizele frumoase nu vor întârzia să apară în viaţa ta. Situaţia financiară este cam delicată în acest moment, iar din acest motiv trebuie să găseşti soluţii care să te scoată din acest impas. Partenerul îţi este alături, astfel încât nu trebuie să-ţi faci foarte multe griji.

Rac – Astăzi îţi faci curaj şi îţi exploatezi resursele ascunse a căror utilitate nu a fost încă descoperită de ceilalţi. Ca atare, reuşeşti să-i impresionezi cât se poate de tare pe cei apropiaţi, care nu ştiau că ai asemenea îndeletniciri. Imaginaţia ta se dezlănţuie şi beneficiezi de o mare deschidere spre implicarea în noi proiecte importante.

Leu – Nu te complaci în rutină şi astfel nu eziţi nicio ocazie să rezolvi rapid orice sarcină pe care o primeşti la locul de muncă. Vei face mai multe eforturi pentru a obţine ce-ţi doreşti, însă rezultatul va fi în totalitate pe placul tău. Eşti extrem de preocupat de felul în care arăţi şi, din păcate, eşti prea dur şi critic cu tine însuţi, deşi este o părere pur subiectivă. Încearcă să nu mai vezi deformat realitatea şi să te iubeşti mai mult.

Fecioară – Un proiect la care lucrezi de ceva vreme nu merge exact aşa cum îţi doreşti şi te gândeşti să renunţi. Nu lua decizii pripite înainte de a analiza în detaliu situaţia. Încearcă mai întâi să vezi unde ai greşit şi ce poţi corecta. În plan relaţional, eşti curtat de o persoană care te atrage din punct de vedere fizic, dar care nu crezi că este pentru tine. Deşi ai fi dispus la a face primul pas, gândeşte-te la complicaţiile pe care le-ai putea suferi ulterior.

Balanţă – O ceartă cu un prieten apropiat sau cu un membru al familiei îţi strică toată ziua. Cuvintele dure care ţi-au fost adresate au avut o impresie puternică asupra ta şi te gândeşti la jignirile şi acuzaţiile care ţi-au fost aduse. În plan familial, simţi că nu mai ai timp pentru lucrurile şi persoanele cu adevărat importante, mai ales că serviciul te copleşeşte şi îţi acaparează tot timpul. Încearcă să găseşti o cale de mijloc, în care să combini utilul cu plăcutul.

Scorpion – Nu te grăbi să faci investiţii riscante căci s-ar putea ca şansa să îţi întoarcă spatele. Fii rezonabil şi gândeşte la rece. Este timpul să găseşti o soluţie pentru o majorare a veniturilor. Nu te culca pe o ureche şi nu uita să profiţi de această perioadă favorabilă pentru a te pregăti de un viitor aşa cum ţi-l doreşti. Deşi beneficiezi de sprijinul partenerului tău, totuşi nu ar trebui să profiţi de acest lucru.

Săgetător – Datorită acţiunilor bine gândite pe care le-ai controlat în ultima vreme, dar şi a sarcinilor îndeplinite întocmai, astăzi apar rezultatele. Respectă-ţi cu stricteţe planul de lucru, fără să sari încontinuu de la un lucru la altul, de parcă nu ai şti pe care să-l termini prima dată. Relaţia cu partenerul este pe drumul cel bun. Dacă în trecut aveai tendinţa de a trece brusc de la ceartă la declaraţii de dragoste şi invers, astăzi îţi poţi controla emoţiile mult mai bine.

Capricorn – Nu eşti în apele tale şi oricât ai încerca să ascunzi acest lucru nu poţi să-ţi maschezi starea de spirit. Eşti melancolic şi vrei să fii lăsat să te gândeşti la ale tale. Din păcate, această stare nu îţi face bine. În sfera carierei, dacă vrei să te specializezi sau să aprofundezi studiile pe care deja le ai, trebuie să acţionezi cât mai repede.

Vărsător – Eşti într-o formă fizică excelentă şi te simţi mai bine ca niciodată. Acest lucru nu trece neobservat în cercul tău de prieteni şi la job. Atitudinea ta optimistă te face extrem de agreabil pentru cei din jur, care îţi caută compania. Haosul din ultima perioadă te-a deraiat, ca atare eşti pregătit să faci ordine în viaţa ta. Deşi pare greu la început, rezultatele în timp pot fi remarcabile.

Peşti – Îţi asumi nişte riscuri şi, deşi nu ai fi crezut că poţi reuşi, dai dovadă de seriozitate şi implicare şi îţi impresionezi şefii cu rezultate de-a dreptul miraculoase. Până la urmă, succesul îşi face apariţia şi în viaţa ta, dar doar după multă muncă. Renunţă la obiceiurile care nu-ţi aduc satisfacţie în schimbul unora care să te mulţumească din plin.