HOROSCOP 4 IUNIE. Gemenii se confruntă cu certuri absurde

De: Cancan
Publicat: 03/06/2017 | 23:11

Berbec – Este o perioadă profitabilă în ceea ce priveşte planul financiar. Veniturile pot creşte, afacerile personale prosperă, deci poţi atinge o situaţie materială mult mai bună. Te atrag acum, mai mult ca oricând, distracţia, preocupările de timp liber, aspectele optimiste ale vieţii. Capeţi un tonus mai bun, pozitiv, plin de viaţă. Ai parte de situaţii norocoase, cu ajutorul cărora îţi poţi modifica viaţa în direcţia pe care ai visat-o. Totuşi, nu îţi pierde simţul măsurii şi nu cheltui în neştire.

Taur – Eşti capabil de mare compasiune, ai capacitatea de a oferi sprijin şi înţelegere celor care au nevoie, fără a aştepta nimic în schimb, fiind direct conectat la necazurile altora. Totodată, poţi fi atras de singurătate şi meditaţie, să citeşti, să studiezi, să te izolezi pentru a-ţi încărca bateriile cu energia care va exploda în curând.

Gemeni – Poţi suferi acum unele probleme – certuri absurde, acuzaţii ciudate sau probleme de sănătate cauzate de abuzuri sau o alimentaţie nepotrivită. Îţi atingi mai greu ţelurile şi ai de luptat mai mult ca de obicei, în primul rând cu propriile slăbiciuni şi angoase. Totuşi, este o perioadă bună pentru eliberarea de sentimentele negative pe care le-ai acumulat.

Rac – Este o perioadă de relaţii sociale benefice, în care îţi faci noi cunoştinţe ce îţi vor fi de folos la un moment dat. Ai prietenii benefice, persoanele cu care intri în contact în această perioadă fiindu-ţi de ajutor în viitor. Şansa vine acum de departe, de la alţii, nu neapărat din mediul cu care te-ai obişnuit, de aceea trebuie să acorzi mai multă atenţie lumii largi.

Leu – Te poţi alătura acum unui grup de interese – asociaţie, fundaţie, partid – care îţi va fi de ajutor pentru punerea în practică a planurilor sau pentru a primi sprijin sau consiliere din partea acestuia. Proiectele tale cele mai mari pot cunoaşte paşi importanţi spre realizare. Este o perioadă în care multe vise pot prinde contur. Poţi începe o afacere pe cont propriu sau o activitate ca liber întreprinzător, succesul fiind garantat.

Fecioară – Te simţi liber în tot ce faci, nu ai limite sau restricţii, ci îţi manifeşti acţiunile după propria voinţă, independent şi increzator în propriile forţe. Primeşti sfaturi de la persoane competente în activitatea de consiliere: consilieri juridici, financiari, astrologi, profesori, care îţi vor oferi o anume ghidare pentru continuitatea unor proiecte în desfăşurare. Surprizele acestei perioade pot fi dintre cele mai plăcute.

Balanţă – Acum ţi se vor recunoaşte meritele şi poţi primi laurii ultimei perioade de efort. Totul pare să înainteze mai uşor, nu mai ai de înlăturat atâtea piedici şi eşti avantajat de destin. Intâlneşti oamenii care îţi sunt de ajutor în urcuşul tău profesional şi te bucuri de oportunităţi prielnice reuşitei în ceea ce îţi propui. Faima creşte si poţi primi aprecierile meritate.

Scorpion – Este o perioadă în care îţi extinzi orizonturile cunoaşterii prin aprofundarea unor noi domenii. Eşti atras de spiritualitate şi îţi canalizezi atenţia spre tot ce ţine de iluminare. Ca atare, este posibil să începi studiul unui nou domeniu al cunoaşterii: filosofie, religie, esoterism. Creşte şansa unor călătorii pe distanţe lungi, inclusiv peste hotare.

Săgetător – Acum, şansa este de partea ta pentru a te scoate din cele mai mari încurcături. Vei descoperi cât de norocos poţi fi, pentru că, în mijlocul celor mai complicate situaţii, vei fi vegheat de o aripă protectoare ce nu va lăsa pericolul să se apropie. Ai putea trece la un moment dat razant pe lângă pericole majore (accident, boală, duşmani), dar din care ceva nevăzut te va salva în ultima clipă.

Capricorn – Planul financiar cunoaşte o creştere datorită intervenţiei altor persoane, cum ar fi creşterea veniturilor cu ajutorul partenerului de viaţă. Reuşeşti să scoţi acum la iveală talente nebănuite. Îţi poţi transforma profund viaţa în urma unor evenimente inexplicabile. Poate fi momentul unor vindecări spectaculoase în cazul unor probleme de sănătate mai grave sau depăşeşti cu succes marile probe karmice la care eşti supus.

Vărsător – Este momentul unei renaşteri sau regenerări spectaculoase. Apare riscul unor procese, din care poţi ieşi învingător. Totodată, este o perioadă ideală pentru a culege roade pozitive din procese în care trebuie să dobândeşti anumite avantaje materiale. Ai o pricepere aparte in mânuirea banilor altora, fiind capabil să obţi profituri din investiţii bine plasate.

Peşti – Se naşte un nou ideal în faţa ochilor tăi şi descoperi acum calea superioară de a ajunge la el. Devi mai liber, mai detaşat de firescul cotidian, şi cauţi refugiu în latura abstractă a vieţii. Este un moment de evoluţie rapidă, în care acumulezi în scurt timp multă experienţă de viaţă. Eşti mai matur, mai responsabil, mai înţelept, un exemplu bun de urmat pentru cei din jur.