Horoscop bani 12 decembrie – 18 decembrie. Nativii care vor primi recompense financiare

Publicat: 11/12/2022 | 14:05

Horoscopul banilor și finanțelor pentru săptămâna 12 decembrie – 18 decembrie. Cei care își cunosc ascendentul, sunt sfătuiți să citească previziunile sale, înainte de cele ale zodiei. Iată ce spun astrele: 

Berbec – Abordare realistă și eficientă!

Necesitatea unor cheltuieli pe care nu le-ai luat în calcul se face resimțită încă de la începutul săptămânii fapt care te determină să regândești bugetul alocat inițial. Oricât de mult te-ar tenta ceva anume, încerci să te organizezi cât mai eficient și să păstrezi o abordare rezonabilă dar și realistă. În weekend o discuție extrem de interesantă pe marginea unei chestiuni financiare vine cu soluții și idei profitabile.

Taur – Mai multă cercetare și informare!

Cu cât cercetezi mai atent sau cu cât te asiguri că ești mai bine informat pe marginea unei chestiuni financiare, cu atât eviți riscul să te lași tentat de planul sau perspectiva cuiva care nu este una foarte clară sau realizabilă. Încearcă să păstrezi controlul asupra situației. În weekend, o conversație cu cineva sau un workshop la care participi, poate să fie chiar de natură financiară îți oferă o perspectivă nouă și ingenioasă.

Gemeni – Menținerea stabilității financiare!

Menținerea unei stabilități financiare și o gestionare cât mai eficientă a propriilor resurse este foarte importantă pentru tine. Dacă ești implicat la început de săptămână într-o negociere sau discuție pe marginea unei chestiuni financiare, lucrurile pot să nu decurgă exact așa cum ți-ai propus, fapt care îți poate genera un pic de neliniște sau agitație. Încearcă să amâni totuși luarea unei decizii pe altă zi, după ce vei fi analizat lucrurile cu mai multă claritate și atenție.

Rac – Păstrează echilibrul!

În timp ce în unele chestiuni de natură practică, domestică îți gestionezi resursele cu un maxim de eficiență și precauție, reușind chiar să te economisești, în chestiunile de natură romantică sau familială abordarea poate să fie ușor idealistă, întrucât vrei să-i răsfeți pe cei dragi cu tot ce este mai bun. Încearcă să păstrezi un echilibru mai ales în primele zile ale săptămânii când poți fi un pic mai impulsiv în cheltuieli.

Leu – Cumpătare și moderație!

În timp ce o parte din tine încearcă să păstreze un control strict în privința gestionării resurselor, cealaltă parte este mai dornică să se răsfețe în anumite privințe. Încearcă să fii cumpătat și echilibrat. Weekendul poate să vină cu idei sau soluții noi în privința eficientizării unor costuri sau cheltuieli, chiar dacă asta va înseamnă să adopți o abordare cu totul diferită de până acum.

(CITEȘTE ȘI: Horoscop carieră 12 – 18 decembrie 2022. Nativii care vor primi o ofertă de muncă)

Fecioară – Cheltuielile crescute în weekend!

În general, abordarea ta este una calculată și organizată în ciuda solicitărilor permanente din partea cuiva drag ale cărui dorințe sunt greu de ignorat. În weekend, cheltuielile sunt în creștere pe măsura activităților noi pe care vrei să le încerci sau poate a listei de cadouri de care ți-ai propus să te ocupi. Iar dacă găsești ceva drăguț și la un preț avantajos și pentru înfrumusețarea propriului cămin, realizezi ca un pic de răsfăț nu strică nimănui.

Balanță – Perspectivă practică asupra resurselor!

Ai o perspectivă destul de practică și realistă asupra resurselor dar și precaută atunci când consideri că unii pot profita de dorința ta de a ajuta sau de a mulțumi pe toată lumea. Dacă sunt cheltuieli pe care vrei să le efectuezi îți propui să aștepți weekendul pentru efectuarea lor, însă problema este că atunci când lași totul pe ultima sută, te poți supraaglomera. Fii creativă și spontană cu ce vrei să cumperi!

Scorpion – Moderație și cumpătare!

În materie de gestionarea bugetului pentru necesitățile domestice sau administrative, dai dovadă de multă eficiență și strategie. Atunci când cheltuielile vizează o persoană iubită sau poate anumite activități personale care te tentează destul de mult, lucrurile pot să nu mai fie la fel de clare. Chiar dacă vrei să răsfeți pe cineva drag ție, poate să fie un iubit sau chiar propriul copil, încearcă să păstrezi moderația.

Săgetător – Abordare flexibilă dar realistă!

Începi săptămâna nevoit să te ocupi urgent de achitarea unor taxe, comisioane sau sume de bani restante sau apărute neașteptat. În ciuda acestei situații îmbunătățirea planului financiar este importantă pentru tine și chiar reușești să-ți faci un plan stabil și concret care să-ți permită o diversificare a surselor de venit. Cauți să ai o abordare flexibilă și chiar deschisă către orice idee nouă atâta timp cât este realistă și productivă.

Capricorn – Dialog constructiv!

Unele discuții mai tensionate pot exista la începutul săptămânii din cauza unor perspective financiare diferite între tine și partenerul de cuplu sau de business. Partea bună că este că ai abilitatea de a purta un dialog constructiv și realist care să stabilizeze situația. În weekend, te poți decide pe loc să faci o achiziție surprinzătoare pentru gusturile tale dar pe care o consideri binemeritată.

Vărsător – Bucuria de a putea oferi!

Nu este o săptămână în care să fii extrem de indulgent sau idealist în privința resurselor tale. Dacă realizezi că implicarea ta într-un anumit grup sau asociație antrenează mai multe costuri decât te-ai fi așteptat, este posibil să iei în calcul să renunți la ea. În schimb, dacă îți propui să participi la o acțiune de întrajutorare, te poți simți bucuros și împlinit pentru contribuția adusă. Asigură-te că orice proiect la care lucrezi este concret și realizabil.

(CITEȘTE ȘI: Horoscop dragoste 12 decembrie – 18 decembrie. Nativii care vor primi o surpriză de la partener)

Pești – Nehotărâre!

Este posibil să nu simți nevoia să sacrifici prea multe săptămâna aceasta de dragul celuilalt mai ales dacă asta presupune să renunți la satisfacerea unor dorințe personale. Ești ușor nehotărât iar stările tale par să oscileze destul de mult. Asigură-te că în weekend cheltuielile nu depășesc bugetul alocat inițial, mai ales că nu par să fie cheltuieli care vizează nevoile de bază.

 

This browser does not support the video element.