Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 27 martie 2020. Zodiile participă la Nunta Cosmică

Publicat: 26/03/2020 | 21:54

Horoscopul zilei de 27 martie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 27 martie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 27 martie 2020 spune că astăzi nativii din toate zodiile vor fi părtași la Nunta Cosmică.

Nunta Cosmică este un eveniment astrologic care se petrece o singură dată pe an, atunci când Soarele și Luna se află în același timp în zodiile de exaltare, adică în Berbec, respectiv Taur.

Nunta Cosmică reprezintă un moment foarte intens, un moment în care emoțiile și trăirile noastre pot ajunge la apogeu, un moment în care ne dorim să trăim cu o mai mare intensitate și ardoare, însă atenție, că putem fi destul de nechibzuiți în acțiuni, fiind mânați de pasiune și instinct. Energia și emoțiile duse la extrem nu întotdeauna au rezultate favorabile! Să ne păstrăm cumpătul și să nu facem excese!

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec

Cei născuți în zodia Berbec pot fi foarte pasionali, își pot manifesta cu multă intensitate emoțiile și trăirile și nu sunt excluse marile declarații de dragoste și promisiunile mărețe. Atenție ca și ulterior acestea să poată fi îndeplinite! Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le poate aduce o determinare mai mare de a face bani și chiar există riscul de a se epuiza din această cauză.

Horoscop zilnic Taur

Cei născuți în zodia Taur se pot lăsa copleșiți de emoții, de gânduri, uneori chiar și de frământări legate de acțiunile lor trecute. Nativii se pot simți mai vulnerabili, mai obosiți față de obicei din această cauză, mai ales dacă dau frâu liber unor trăiri interioare. Horoscopul de azi pentru zodia Taur le aduce o bună capacitate de a se ancora în activitățile curente, uzuale.

Horoscop zilnic Gemeni

Cei născuți în zodia Gemeni pot deveni mai emotivi în legătură cu o relație de prietenie. Pot simți brusc nevoia de a se lăsa purtați de amintiri, pot depana amintiri alături de prieteni, chiar și în mediul virtual. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni le cere să nu lase emoțiile să le afecteze starea de spirit pentru că există posibilitatea de a se obosi peste măsură ca urmare a trăirilor interioare.

Horoscop zilnic Rac

Cei născuți în zodia Rac pot fi cuprinși de impulsul momentului și-și pot face planură mărețe cu privire la carieră sau pot pune la cale proiecte profesionale îndrăznețe. Horoscopul de azi pentru zodia Rac le susține imaginația, însă le cere să rămână ancorați în realitate și să nu se lase duși de val fără baze reale pentru îndeplinirea obiectivelor.

Horoscop zilnic Leu

Cei născuți în zodia Leu s-ar putea să se emoționeze cu privire la un curs, mai exact la un curs care le poate schimba direcția profesională prezentă. Filozofiile, credințele și principiile de viață ale nativilor pot lua o formă ușor fantezistă și este de preferat să rămână ancorate în realitate. Horoscopul de azi pentru zodia Leu le cere să evite deplasările fără scop precis.

Horoscop zilnic Fecioară

Cei născuți în zodia Fecioară pot trece prin stări emoționale puternice determinate de fel și fel de idei, gânduri, credințe. Unii nativi vor reaprinde pasiunea în cuplu, în timp ce alții își vor canaliza energia către aflarea unor răspunsuri existențiale. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară le poate duce o idee bună despre cum să valorifice un bun material.

Horoscop zilnic Balanță

Cei născuți în zodia Balanță trăiesc intens ziua de astăzi în plan sentimental. De fapt de ieri au început să fie cuprinși de dorințe și intimitatea poate căpăta un nou suflu, mai laes în relațiile de lungă durată unde monotonia se instalase. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le cere să fie atenți la semnarea contractelor, a asocierilor și parteneriatelor.

Horoscop zilnic Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion pot avea parte de emoții puternice care vizează locul de muncă sau starea de sănătate. Poate fi vorba de suprasolicitare sau de noi asocieri și parteneriate sau, de la caz la caz, poate fi vorba de înfiriparea unei pasiuni cu un coleg/ă de muncă. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le poate aduce ocazia de a reaprinde pasiunea în cuplu.

Horoscop zilnic Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător s-ar putea să depună un efort considerabil pentru a-și împăca persoana iubită sau, de la caz la caz, un coleg/ă de muncă le poate trezi interesul. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător le poate aduce poftă de aventură. Pe de altă parte, este o zi bună pentru a face o schimbare legată de stilul de viață, pentru a se dedica unor hobby-uri și pasiuni pe care le-au neglijat.

Horoscop zilnic Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn sunt cuprinși de emoții constructive în ceea ce privește familia. Nativii se pot implica în fel și fel de acțiuni de ajutorare a celor dragi. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn susține nativii care reamenajează o locuință. Pot avea idei creative foarte bune și pot reuși să îmbine plăcutul cu utilul într-un mod contructiv pentru imaginea lor.

Horoscop zilnic Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător vor simți nevoia să comunice mai mult ca niciodată cu cei dragi. Posibil ca unii nativi să facă și unele deplasări în locurile copilăriei, să-și viziteze părinții. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător le poate aduce idei bune în ceea ce privește un bun de patrimoniu. Poate valorificarea acestuia.

Horoscop zilnic Pești

Cei născuți în zodia Pești au parte de idei foarte bune, creative, inspiraționale despre cum să facă bani, cum să se pună mai mult în valoare. Horoscopul de azi pentru zodia Pești le cere să-și asculte intuiția, însă să nu se avânte în investiții riscante, tranzacții majore și să evite speculațiile financiare.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult