HOROSCOP 2 IUNIE. Vezi ce spun astrele despre zodia ta

De: Cancan
Publicat: 02/06/2016 | 07:41

Berbec

Câteodată e bine să visezi cu ochii deschişi. Astfel, te gândeşti la viitor şi la ce posibilităţi ai pentru a evolua şi pentru a-ţi îmbunătăţi cunoştinţele. Este indicat să participi la evenimente deoarece vei avea şansa să cunoşti oameni care îţi vor aduce beneficii în viitor. Astăzi pot apărea oportunităţi care te duc spre o avansare la locul de muncă sau o specializare. Dacă şefii sau colegi te constrâng sau îţi limitează cumva acţiunile şi asta nu-ţi e tocmai confortabil încearcă totuşi să te stăpâneşti. 

Taur

Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. E o săptămână favorabilă finalizării proiectelor aşa că  foloseşte tenacitatea ta caracteristică şi poţi muta munţii din loc. Fii deschis dar şi mai prudent când se pun în discuţie anumite colaborări, contracte sau finanţări de orice fel. Ar fi mai indicat să amâni deciziile pentru săptămâna viitoare. Te poţi simţi copleşit de sarcinile pe care le primeşti la birou. Nu întotdeauna poţi să faci lucrurile de unul singur iar munca în echipă e mult mai eficienţă.

Gemeni

Oamenii se simt confortabil în jurul tău fiindcă eşti genul de om care înţelege că suntem diferiţi unul de celălalt şi că asta nu e deloc un lucru rău. Analizează mai bine felul în care se derulează proiectele tale, vezi care sunt rentabile sau funcţionează şi pe care trebuie să le revizuieşti. Dacă simţi nevoia să-ţi petreci ziua cu o persoană specială nu ezita fiindcă astrele te vor ajuta să străluceşti şi să fii dechis şi convingător. Planul relaţional este favorizat în această perioadă.

Rac

Ai o imaginaţie debordantă şi azi e momentul potrivit să o şi foloseşti. Acordă-ţi timp să te implici în activităţi creative, vizualizare sau meditaţie. Astrele te ajută să deblochezi anumite inhibiţii sau să scapi de anumite frici mărindu-ţi astfel încrederea în tine. Ar fi indicat să fii cât mai practic şi să-ţi organizezi mult mai bine timpul. E important să accepţi lucrurile aşa cum sunt oricât de mult ţi-ai dori să fie altfel. Dacă ceva ţi se pare în neregulă, încrede-te în instinctele tale.

Leu

Ai toate şansele să te simţi încrezător fiind astfel un moment bun să încerci ceva ce nu ai mai făcut niciodată. Pe de altă parte, flexibilitatea este cuvântul cheie al zilei. Pot apărea situaţii imprevizibile cărora va trebui să te adaptezi din mers. Simţi nevoia să te manifeşti într-un mod creativ într-o formă sau alta. Spre seară, este posibil să te afli în momentul şi locul potrivit şi să cunoşti persoana potrivită care te poate ajuta într-o anumită problemă. Fii cât mai atent şi prezent.

Fecioară

Dacă te prezinţi cu o stare bună ceilalţi ar aprecia şi ţi-ar mulţumi dacă le împarţi parte din buna ta dispoziţie. Te simţi inspirat azi şi orice manifestare artistică îţi poate aduce beneficii şi te ajută să te detaşezi de stresul cotidian. E bine să fii cooperant, să-ţi ajuţi colegii, să vii cu idei noi. Dar fii şi prudent astfel încât să nu primească altcineva laudele în locul tău. Dacă apar probleme în relaţii, reconsideră-ţi aşteptările. Poate nu au capacitatea să se ridice la nivelul acestora.

Balanţă

Aşteaptă-te la un plus de popularitate. Te poţi implica direct în schimbările care trebuie făcute la birou. E posibil ca sarcinile de serviciu să se schimbe de la o oră la alta. Pentru a nu-ţi îngreuna munca şi întreabă de două ori ce ai de făcut. Azi cochetezi cu ideea de a expune sau de a face publică creaţia ta sau ceea ce ai scris în ultimul timp. Informaţii de ordin spiritual îţi parvin în urma unor discuţii purtate cu persoane dintr-un grup cu astfel de orientări la care ai aderat de curând.

Scorpion

Energia pe care o ai îţi creşte mult din popularitate. Oamenii sunt atraşi de tine şi de buna dispoziţie pe care o emani. Fă ceea ce ai de făcut pas cu pas şi asigură-te că te-ai făcut înţeles pentru a evita discuţii ulterioare. Chiar dacă nu rezolvi tot ceea ce ţi-ai propus măcar ştii că lucrurile sunt bine făcute. Organizare şi practicitate sunt cuvintele cheie. Inspiraţia se află la cote maxime. Profită de asta şi nu ezita să participi la orice eveniment la care să te exprimi într-un mod creativ.

Săgetător

Va fi o zi plină de energie şi vibraţii pozitive care te vor ajuta să rezolvi mai uşor ceea ce ai de făcut. Lucrurile se mişcă mult mai rapid decât de obicei. O minte ascuţită, forma excelentă în care te afli şi cooperarea colegilor te propulsează. Evită pe cât posibil cheltuielile şi încearcă să găseşti soluţii pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia financiară. Încearcă să vezi partea bună a lucrurilor şi să înveţi ceva constructiv din fiecare situaţie cu care te confrunţi. Vei vedea curând şi rezultatele.

Capricorn

Încearcă să dai dovadă de tact în conversaţii. Ai energie pe care e bine să o canalizezi într-un mod constructiv. Ai multe idei pe care dacă le pui în practică îţi poţi îmbunătăţi situaţia financiară. E important cu cine alegi să colaborezi. Azi eşti inspirat de sentimente umanitare şi poţi face muncă de voluntariat ajutând oameni care au nevoie de asta. Dacă vei fi invitat la un eveniment la care să te poţi exprima într-un mod artistic nu ezita fiindcă ai posibilitatea să te mai deconectezi.

Vărsător

Nu fii surprins dacă vei avea dificultăţi în a rămâne realist fiindcă mintea ta este setată azi pe partea creativă. Trebuie doar să te concentrezi puţin mai mult. Moderaţia este cuvântul cheie ale acestei săptămâni iar dacă vei primi propuneri care par promiţătoare gândeşte-te de două ori. Poţi face lucruri care să aducă un plus de valoare în viaţa ta. Probabil ai neglijat în ultimul timp activităţile care te împlinesc. Este o zi favorabilă refacerii, armonizării sau apropierii de partener.

Peşti

Să nu fii surprins dacă oamenii apelează la tine mai mult ca de obicei fiindcă tu chiar eşti un bun ascultător. Şefii pot da dovadă de mai multă flexibilitate. Le poţi prezenta proiectele tale dar asigură-te că sunt bine structurate şi viabile. E o zi favorabilă întâlnirilor de orice fel fie celor de grup unde poţi cunoaşte oameni care să te inspire fie celor romantice. E momentul să ai o discuţie cu partenerul şi să-i spui ce simţi şi ce nevoi ai, mai ales dacă acestea s-au schimbat în ultimul timp.