Horoscop săptămânal 30 aprilie – 6 mai 2018: Săgetătorii vor cunoaște lume nouă și se vor îndrăgosti

De: Cancan
Publicat: 25/04/2018 | 20:42
Horoscop săptămânal 30 aprilie - 6 mai. Săgetătorii se vor îndrăgosti

Cancan îți prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 30 aprilie – 6 mai 2018, pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru perioada 30 aprilie – 6 mai 2018 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. În săptămâna 30 aprilie – 6 mai 2018 nativii zodiei Săgetător sunt cei mai bine segmentați. Aceștia vor avea noroc în dragoste în acest interval.

Barbara Băcăuanu vă prezintă Horoscopul săptămânal pentru perioada 30 aprilie – 6 mai 2018

Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu (foto) este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).

Horoscop săptămânal Berbec: 30 aprilie – 6 mai 2018

Rațiunea este cea pe care trebuie să pui accent în această săptămână, așa că fă tot posibilul pentru a-ți ordona ideile și pentru a exprima cât mai clar ceea ce ai de spus. Este posibil să treci prea repede de la o idee la alta, ceea ce îi bulversează pe cei cu care interacționezi. Anumite credințe și convingeri pe care te-ai bazat până acum sunt puse sub semnul întrebării. Preia tu controlul asupra gândurilor, observă-le la nivel conștient și schimbă gândul negativ, focalizându-te pe inversul lui. Amână demararea unor proiecte, deoarece se anunță situații imprevizibile cu actele sau finanțele.

Horoscop săptămânal Taur: 30 aprilie – 6 mai 2018

Eficiența este cuvântul cheie al acestei săptămânii. Gestionează-ți timpul cât mai bine fiindcă vei fi suprasolicitat atât în planul profesional cât și în cel personal. Spiritul practic te va ajuta să-ți îndeplinești cu succes sarcinile de serviciu în condițiile în care se anunță multă activitate la birou. Mici pauze de relaxare și detașare te vor ajuta să-ți conservi mai bine energia și să nu te lași copleșit de starea de neliniște. Nu investi bani în anumite proiecte ce sunt în derulare în această perioadă, ci mai bine așteaptă câteva săptămâni.

Horoscop săptămânal Gemeni: 30 aprilie – 6 mai 2018

În această săptămână ar fi indicat să nu tratezi cu superficialitate ceea ce ai de făcut la locul de muncă și să fii mult mai atent în lucrul cu actele. Energia fizică este destul de scăzută și, din păcate, nu este în concordanță cu entuziasmul de care dai dovadă în exterior. Dacă vrei să nu te devitalizezi de tot, nu te expune unor eforturi mari. Relația de cuplu trece printr-o perioadă mai tensionată. Ar fi bine să fii deschis față de partener și să-i faci cunoscute nemulțumirile tale. Din punct de vedere social, poți cunoaște o persoană care te va atrage la nivel intelectual.

Horoscop săptămânal Rac: 30 aprilie – 6 mai 2018

Stabilește-ți prioritățile și încearcă să te menajezi cât mai mult în această săptămână deoarece este o perioadă încărcată la muncă și cu multe proiecte de pus în aplicare. Prea multă agitație și stres ar putea să-ți creeze o mică cădere, așa că evită situațiile complicate și focalizează-ți atenția către oportunitățile ce pot apărea în ceea ce privește planul material. Orice ține de mișcare, de activități fizice, sport în general, îți este foarte benefic și te ajută să te descarci de toate energiile negative. În plan personal, fii cu băgare de seamă, ai putea ajunge într-o relație interzisă ce trebuie ferită de ochii lumii!

Horoscop săptămânal Leu: 30 aprilie – 6 mai 2018

Astrele favorizează în această săptămână planul profesional, însă contează foarte mult și modul în care acționezi și deciziile pe care le iei. Fii cât mai conectat la realitate și atent la informațiile pe care le primești pentru a evita să le transmiți eronat mai departe. Ar fi indicat să te preocupi mai mult de sănătatea ta, atât de cea fizică cât și de cea psihică. Încarcă-ți bateriile prin activități care îți fac plăcere și care te remontează. Încearcă să te ierți pentru greșelile pe care le-ai făcut în trecut și să mergi mai departe. În prezent, ai oportunitatea să te schimbi și să-ți creezi o viață mai bună.

Horoscop săptămânal Fecioară: 30 aprilie – 6 mai 2018

Trigonul ce se formează în această săptămână între Soare și Saturn te ajută să vezi lucrurile mult mai clar într-o situație ce până acum era în ceață! În sfârșit, acum îți poți stabili următorii pași mult mai bine, știi pe cine și ce te bazezi, care este rolul tău și cât de multă energie trebuie să depui până la final! Domeniul călătoriilor este activ într-un sens pozitiv, ceea ce arată că te vei simți foarte bine și că vei avea parte de relaxare și distracție dacă ai planificat o vacanță în această perioadă. Luni fii atent la trafic și la a nu încălca regulile de circulație!

Horoscop săptămânal Balanță: 30 aprilie – 6 mai 2018

Este o săptămână importantă din punct de vedere al deciziilor pe care urmează să le iei împreună cu partenerul de viață deoarece ele implică schimbări pe termen mai lung. Analizează-ți foarte bine trăirile, sentimentele și dorințele înainte de a declara ceva oficial! Pentru ca totul să iasă cum trebuie, nu te limita, ci ține cont și de alte variante sau alternative! Luni este o zi norocoasă la nivel financiar, marți și miercuri sunt propice călătoriilor sau lucrului cu actele, iar pentru cea de-a doua parte a săptămânii îți sunt benefice activitățile făcute în familie, alături de cei dragi.

Horoscop săptămânal Scorpion: 30 aprilie – 6 mai 2018

Este posibil ca aspectul de conjuncție ce se formează între Marte și Lilith să îți scoată la suprafață unele temeri ce se cer a fi vindecate. Urmărește-ți cu atenție trăirile, conștientizează la rece felul în care te comporți în anumite situații și detașează-te de acele tipare pe care le tot repeți! Totodată, acolo unde este cazul, este o perioadă bună în care să îți schimbi sediul, locul de muncă sau proiectele. Discută mai mult cu cei cu care lucrezi, s-ar putea să legi o relație mult mai profundă cu unii dintre ei, iar asta să te ajute să muncești mult mai bine și mai eficient.

Horoscop săptămânal Săgetător: 30 aprilie – 6 mai 2018

Ești foarte deschis către oameni în aceste zile, îți dorești să socializezi, să participi la evenimente, să cunoști persoane noi, să interacționezi și poate chiar să îți faci noi prieteni cu pasiuni comune. Dacă ești singur, prezența planetei iubirii în casa relațiilor îți poate crea șansa întâlnirii persoanei pe care o aștepți în viața ta. Dacă ești alături de cineva, acest aspect predispune la o mai mare înflăcărare, la romantism, la decizii luate în doi în ceea ce privește viitorul, precum și la sedimentarea sau la unirea voastră pe un nivel mult mai profund.

Horoscop săptămânal Capricorn: 30 aprilie – 6 mai 2018

Starea de echilibru și răbdarea sunt cuvintele cheie ale acestei săptămâni. Deși îți place comoditatea și confortul, câteodată schimbările pozitive apar când faci lucruri noi și inedite, când ieși din zona de control și confort. Ai tendința să începi prea multe lucruri deodată și să inițiezi mai multe proiecte. Încearcă înainte de toate, să faci o analiză a situației tale financiare. Deși ai o perioadă foarte încărcată în plan profesional, te vei descurca și vei fi eficient dacă te folosești de calitățile tale bine cunoscute, de determinare și perseverență.

Horoscop săptămânal Vărsător: 30 aprilie – 6 mai 2018

Este posibil să ai parte de încercări în domeniul financiar, așa că fii mai restrictiv când vine vorba de cheltuieli. Folosește-ți latura creatoare și imaginația ce te caracterizează atât de bine pentru a găsi modalități inedite de a-ți majora bugetul. În această săptămână cuvântul cheie este dialogul prin care poți evita anumite conflicte ce se află în stare latentă și pot izbucni în orice moment. Relațiile din care faci parte pot fi supuse unor mici teste, însă dacă ții cont de nevoile ambelor părți  și dacă ești obiectiv totul va fi bine.

Horoscop săptămânal Pești: 30 aprilie – 6 mai 2018

Cuvântul cheie al acestei săptămâni este detașarea. Încearcă să nu pui la suflet tot ce ți se spune sau să nu crezi tot ceea ce vine către tine. Este posibil să te încerce un sentiment de nesiguranță în ceea ce privește serviciul, dar în realitate lucrurile nu stau așa rău. Fii practic și gestionează-ți timpul în așa fel încât să poți menține în echilibru planul personal și pe cel profesional. Autosugestia te va ajuta în momentul în care te surprinzi măcinat de gânduri negative. Preia controlul asupra lor și schimbă-le cu delicatețe, dar și cu fermitate.

Citește și Horoscopul zilnic 25 aprilie 2018