Huawei a pedepsit doi angajații care au folosit iPhone

De: Cancan
Publicat: 04/01/2019 | 11:07

Compania Huawei Technologies din China a pedepsit doi angajați care au folosit iPhone pentru a trimite felicitări de Anul Nou de pe contul oficial Twitter al companiei, conform unui memoriu intern citat de Reuters. Huawei, a cărui telefoane din seria P concurează cu iPhone, a transmis urmăritorilor contului Twitter al companiei urări de an nou fericit într-un mesaj marcat „via Twitter for iPhone” – „prin Twitter pentru iPhone”.

Tweet-ul a fost eliminat rapid, dar capturi de ecran s-au răspândit în social media. Într-un memoriu intern al Huawei din data de 3 ianuarie, Chen Lifang, corporate senior vice-president, a declarat că „incidentul a provocat daune mărcii Huawei”.

Twitter, la fel cum este și Facebook sau Google, este blocat în China. Pentru a avea acces, utilizatorii au nevoie de o conexiune de rețea privată virtuală (VPN). Huawei, care a depășit Apple și a devenit al doilea mare furnizor de smartphone-uri din lume în ianuarie-septembrie, a refuzat să comenteze.

Compania a retrogradat cei doi angajați responsabili și le-a redus salariile lunare cu 5.000 de yuani (728,27 dolari). Salariul unuia dintre angajați – directorul de marketing digital al Huawei – va fi înghețat timp de 12 luni.

Nu este prima dată când apar astfeld e probleme; Hu Xijin, redactorul-șef al tabloidului naționalist Global Times, a folosit anul trecut un iPhone pentru a-și exprima sprijinul pentru companiile Huawei și ZTE Corp, devenind o țintă a ironiilor.