„I-a scris lui Guru inainte sa fuga de acasa”

De: Cancan
Publicat: 04/11/2010 | 00:00
AMINTIRE. Daniela Harhata (stanga), impreuna cu fiica ei, Maria (16 ani), adepta MISA disparuta de acasa, intr-o fotografie recenta realizata la o aniversare

Maria, o eleva de 16 ani a Colegiului National „Iancu de Hunedoara”, este cautata cu disperare de familie, dupa ce in urma cu doua saptamani a plecat la scoala si nu s-a mai intors. Parintii fetei din Hunedoara se tem ca aceasta a fost atrasa in randul yoghinilor de la MISA. „Cand a plecat de acasa, pe 15 octombrie, mi-a trimis un email in care mi-a spus doar ca nu am de ce sa imi fac griji, dar nu unde pleaca si cu cine. Stiu ca avea doi prieteni mai mari ca ea, yoghini. In luna mai, a plecat cu ei, fara sa-i dau eu voie, in tabara MISA de la Baile Herculane. Cand a revenit de acolo nu mi-a spus ce a facut, dar s-a schimbat foarte mult. Ce ma ingrijoreaza e ca am gasit in calculatorul ei niste mesaje catre un anume domn G. Cred i-a scris lui Guru Bivolaru inainte sa fuga de acasa”, ne-a povestit mama Mariei, care ne-a pus la dispozitie corespondenta pe care adolescenta o purta cu reprezentantii MISA. „Draga G. (…) Iti scriu aceasta scrisoare ca sa ma ajuti. As dori sa particip la tabara de la Costinesti si sa devin o cursanta a acestei scoli de yoga si as dori sustinerea ta in realizarea acestui lucru. (…) Mama este foarte severa in ceea ce ma priveste: nu imi da voie sa am prieteni, sa ies afara, sa fiu liber arbitru”, este un fragment dintr-un email gasit in calculatorul Mariei. Politistii incearca acum sa faca lumina in acest caz misterios de disparitie, adolescenta fiind data in urmarire generala. Conform unor surse din randul anchetatorilor, fata s-ar afla intr-un cerc de yoghini din Capitala.