I s-a dublat capul și era să moară, după ce s-a vopsit pe păr! Imaginile sunt înspăimântătoare VIDEO

Publicat: 29/11/2018 | 17:04

Estelle, o tânără studentă de 19 ani din Franța, a fost la un pas de moarte, din cauza substanței pe care a folosit-o pentru a-și vopsi părul. Alergică fiind, acesteia i s-a umflat capul și a avut probleme mari cu respirația.

Ea avea să povestească pentru Le Parisien că a avut o reacție alergică după ce s-a vopsit acasă, în urmă cu 10 zile, cu o vopsea care conține o substanță numită paraphenylenediamine sau PPD. Aceasta se găsește în numeroase vopsele pentru păr. Estelle a spus că a cumpărat vopseaua de la un supermarket și a urmat instrucțiunile din pachet. Ea recunoaște însă că nu a făcut un test pe o bucată mică de piele pentru 48 de ore, ci a așteptat doar o jumătate de oră.

La scurt timp, a început să se simtă rău, iar capul a început să i se umfle. A luat niște pastille și-a aplicat o vcremă, apoi s-a culcat. Când s-a trezit a constatat că i se umflase capul, ajungând la o circumferiță de 63 de centrimetri, foarte mult, astfel că a ajuns imediat la Urgențe.

”Aproape am murit, nu vreau ca alte persoane să pățească ce am pățit eu”, a spus tânăra.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult