Iarna grea abia acum vine! Stratul de zăpadă va avea peste 2 metri. ANM a făcut anunțul duminică dimineață

De: Cancan
Publicat: 20/01/2019 | 09:16
Iarna grea abia acum vine! Stratul de zăpadă va avea peste 2 metri

Veștile date de meteorologi nu sunt deloc bune. Precipitațiile sub formă de ninsoare vor fi abundente, iar stratul de zăpadă va crește, ajungând – în unele zone – chiar și la 2 metri. Vor exista intensificări puternice ale vântului, iar zăpada va fi spulberată. Temperaturile reci vor permite formarea chiciurei, iar pe alocuri va fi semnalată și ceața.

La munte, persistă riscul de avalanșă. Duminică, vremea se va menţine predominant închisã şi temporar se vor semnala precipitaţii pe arii relativ extinse, izolat moderate cantitativ în cele vestice şi nord-vestice. Acestea vor fi sub formã de ninsoare la munte, în Maramureş şi nordul Moldovei, predominant ninsoare în Transilvania, mixte în Banat, Crişana şi Oltenia şi îndeosebi ploi în restul teritoriului.

Pe arii restrânse vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3…-2 grade în nord-est şi 7…8 grade în sud-estul extrem, iar cele minime între -6 şi 3 grade. Spre sfârşitul intervalului, local se va forma ceaţã.

Cerul va fi mai mult noros și va ninge pe arii relativ extinse, mai ales în cursul zilei de 20 ianuarie. Izolat, în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor, cantitățile de precipitații vor depăși 10 l/mp și se va putea depune un strat de zăpadă mai consistent. Vântul va sufla slab și moderat, predominant din sector sud-vestic, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada. În prima noapte a intervalului, mai ales în Meridionali, vântul va avea intensificări temporare ce vor depăși 70 km/h.

Din punct de vedere termic vremea va fi ușor mai caldă decât normalul perioadei, cu maxime pozitive la sub 1500 m. Local se va semnala ceață asociată pe alocuri și cu depunere de chiciură.

Peste 1800 m: temperaturi minime: -12 la -8 gr.C; temperaturi maxime: -6 la -2 gr.C
Sub 1800 m: temperaturi minime: -8 la -5 gr.C; temperaturi maxime: -2 la 3 gr.C