Iarna nu ne-a mai luat prin surprindere! Zapezile de altadata… …”topite” de utilaje

De: Cancan
Publicat: 26/01/2012 | 00:00
Cosmar. Imagine din centrul Capitalei, in timpul iernii cumplite din februarie 1954

In primele zile din februarie 1954, bucurestenii au trecut printr-un adevarat dezastru natural. O zapada de cinci metri a ajuns sa acopere casele in doar doua zile in care a nins fara incetare, astfel incat oamenii au fost nevoiti sa sape tuneluri ca sa ajunga pe strada. Vantul batea si el amarnic, ajungand la 126 de kilometri pe ora. In aceste conditii, armata a fost mobilizata sa curete nametii, sa elibereze drumurile si sa-i aprovizioneze pe cei blocati. In plus, echipe de schiori luau paine de la fabrici si o duceau familiilor si vecinilor. In zona Podului Izvor, muncitorii erau scosi sa elibereze drumurile. Capitala si 17 judete din est si sud se afla, pana diseara, sub avertizare cod portocaliu de zapada si viscol. Cu toate acestea, in Bucuresti s-a circulat fara probleme. Primarul general Sorin Oprescu le-a cerut firmelor de deszapezire sa mentina toate utilajele in teren si sa colaboreze cu Politia Rutiera pentru a putea interveni in zonele aglomerate. Aproape 300 de pluguri au ridicat zapada de pe sosele si peste o mie de angajati ai firmelor de deszapezire au curatat trotuarele si strazile mici. Viscolul a rupt mai multi copaci, dar zonele respective au fost degajate rapid de echipajele de interventie. La Podul Izvor, doar pe alocuri se vedea, ieri dupa-amiaza, zapada, pentru ca soseaua nu avea nici macar un fulg pe ea.