„Ibracadabra” a intrat în istoria Champions League!

De: Cancan
Publicat: 23/11/2017 | 16:13

La fel ca în weekend, când s-a întors pe teren după 7 luni de absenţă, Zlatan l-a înlocuit pe Anthony Martial. A intrat în minutul 74 al întâlnirii cu FC Basel. Atacantul suedez i-a depăşit pe Nicolas Anelka şi Javier Saviola, cu care împărţea până acum numărul de 6 echipe alături de care a jucat în Champions League.

Practic, „Ibracadabra” a participat în cea mai importnată competiţie inter-cluburi de pe continent cu toate echipele la care a jucat, în afară de Malmo: Ajax Amsterdam, Juventus Torino, Internazionale Milano, Barcelona, AC Milan, Paris Saint-Germain şi Manchester United.

În vârstă de 36 ani, Zlatan Ibrahimovic a câştigat 4 titluri consecutive de campion al Franţei cu Paris Saint-Germain, înainte de a se alătura antrenorului portughez Jose Mourinho la Manchester United, în vara anului trecut. El a reuşit să înscrie 28 de goluri în 46 de meciuri, dar sezonul său a fost întrerupt brusc în luna aprilie 2017, când a suferit o ruptură de ligamente la genunchi, în cursul meciului retur cu Anderlecht, din semifinalele Europa League, competiţie pe care echipa sa avea să o câştige.

Operat cu succes în Statele Unite, Ibrahimovic şi-a continuat recuperarea la clubul Manchester United, cu care nu se mai afla sub contract de la finalul sezonului trecut, iar în luna octombrie a semnat un nou acord cu trupa lui Mourinho.

Revenirea lui Zlatan în Champions League nu a fost de bun augur pentru Manchester, care a pierdut cu 0-1 pe terenul lui FC Basel. Michael Lang a marcat singurul gol al partidei, în minutul 89.

                            

Cristi P.